De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului s-a dezvoltat ansamblul curții domnești (atestată documentar începând cu 1434). În 1804 - 1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihail Sturdza, în 1841 - 1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de la 1859 și mutarea capitalei la București (1862), clădirea devine palat administrativ. Un incendiu din 1880 afectează din nou clădirea, aceasta fiind refăcută între 1880-1883. La începutul secolului al XX-lea se ia decizia refacerii în stil nou a întregului palat după un plan care prevede și mărirea suprafeței prin adăugarea de corpuri noi, în scopul creșterii funcționalității clădirii. Primele lucrări ce presupun demantelarea vechiului palat au loc în 1906.[1][2]

Lucrările de reconstruire și extindere au început în 1907, păstrându-se din vechiul palat principalele temelii, parterul și o parte din zidurile etajului.[3] Noul edificiu a fost realizat în stilul neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Întreruptă în timpul Primului Război Mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României.