Context of Suedia

Suedia (în suedeză Sverige), oficial Regatul Suediei (în suedeză Konungariket Sverige), este o țară nordică⁠(d) din Europa de Nord. Se învecinează cu Norvegia la vest și nord, cu Finlanda la est și este conectată cu Danemarca în sud-vest printr-un tunel-pod ce traversează strâmtoarea Öresund. Cu 450.295 km², Suedia este cea mai întinsă țară din Europa de Nord, a treia cea mai întinsă din Uniunea Europeană și a cincea din Europa. Capitala este Stockholm. Suedia are o populație totală de 10,4 milioane de locuitori; și o densitate scăzută a populației de 25 locuitori/km². 87% dintre suedezi trăiesc în zone urbane, care acoperă 1,5% din întreaga suprafață terestră. Cea mai mare concentrație este în jumătatea centrală și sudică a țării.

Suedia face parte din aria geografică Fennoscandia. Clima este în general blândă pentru cât de nordică este latitudinea la care se...Citiţi mai departe

Suedia (în suedeză Sverige), oficial Regatul Suediei (în suedeză Konungariket Sverige), este o țară nordică⁠(d) din Europa de Nord. Se învecinează cu Norvegia la vest și nord, cu Finlanda la est și este conectată cu Danemarca în sud-vest printr-un tunel-pod ce traversează strâmtoarea Öresund. Cu 450.295 km², Suedia este cea mai întinsă țară din Europa de Nord, a treia cea mai întinsă din Uniunea Europeană și a cincea din Europa. Capitala este Stockholm. Suedia are o populație totală de 10,4 milioane de locuitori; și o densitate scăzută a populației de 25 locuitori/km². 87% dintre suedezi trăiesc în zone urbane, care acoperă 1,5% din întreaga suprafață terestră. Cea mai mare concentrație este în jumătatea centrală și sudică a țării.

Suedia face parte din aria geografică Fennoscandia. Clima este în general blândă pentru cât de nordică este latitudinea la care se află, datorită unei importante influențe maritime. În ciuda latitudinii ridicate, Suedia are deseori veri călduroase de tip continental, fiind situată între Atlanticul de Nord, Marea Baltică și vasta Rusie. Clima generală și mediul înconjurător variază semnificativ de la sud la nord, din cauza diferențelor mari de latitudine, iar o mare parte din Suedia are ierni friguroase cu multă zăpadă. Sudul Suediei⁠(d) este predominant agricol, în timp ce nordul⁠(d) este des împădurit și include o porțiune din Munții Scandinaviei.

Popoarele germanice au locuit în Suedia încă din vremurile preistorice, apărând în istorie sub numele de goți⁠(d) (în suedeză Götar) și suezi⁠(d) (Svear) și constituind unele din popoarele nordice⁠(d) de navigatori. Un stat suedez independent a apărut la începutul secolului al XII-lea. După ce Moartea Neagră a ucis, pe la mijlocul secolului al XIV-lea, aproximativ o treime din populația scandinavă, Liga Hanseatică a început să amenințe cultura, finanțele și limbile scandinave. Aceasta a dus la formarea Uniunii scandinave de la Kalmar în 1397, pe care Suedia a părăsit-o în 1523. Când Suedia s-a implicat în Războiul de Treizeci de Ani de partea protestantă, a început să-și extindă teritoriile și în cele din urmă s-a format Imperiul Suedez. Aceasta a devenit una dintre marile puteri ale Europei până la începutul secolului al XVIII-lea. Teritoriile suedeze din afara Peninsulei Scandinave au fost pierdute treptat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, proces încheiat odată cu anexarea Finlandei actuale de către Rusia în 1809. Ultimul război în care Suedia a fost direct implicată a fost în 1814, când Norvegia a fost obligată pe calea armelor să accepte o uniune personală, care s-a dizolvat pe cale pașnică⁠(d) în 1905. De atunci, Suedia a fost permanent în stare de pace, menținând o politică oficială de neutralitate⁠(d) în afacerile externe. În 2014, Suedia a sărbătorit 200 de ani de pace continuă, mai mult decât Elveția. Suedia a fost formal neutră atât de-a lungul războaielor mondiale, cât și în Războiul Rece, deși s-a îndreptat în mod deschis din 2009 către cooperarea cu NATO.

Suedia este o monarhie constituțională și o democrație parlamentară, puterea legislativă aparținând unui Riksdag unicameral cu 349 de membri. Este un stat unitar, în prezent împărțit în 21 de comitate și 290 de comune. Suedia menține un sistem tipic nordic de asistență socială care oferă cetățenilor săi asistență medicală universală⁠(d) și educație terțiară.⁠(d) Are al unsprezecelea cel mai mare venit pe cap de locuitor din lume și ocupă un loc foarte înalt în ceea ce privește calitatea vieții⁠(d), sănătatea, educația⁠(d), protecția libertăților civile⁠(d), competitivitatea economică, egalitatea veniturilor, egalitatea de gen⁠(d), prosperitatea⁠(d) și dezvoltarea umană. Suedia a aderat la Uniunea Europeană la , dar a respins calitatea de membru NATO, precum și calitatea de membru al zonei euro în urma unui referendum⁠(d). Este, de asemenea, membră a Națiunilor Unite, a Consiliului nordic, a Consiliului Europei, a Organizației Mondiale a Comerțului și a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

More about Suedia

Basic information
  • Currency Coroană suedeză
  • Native name Sverige
  • Calling code +46
  • Internet domain .se
  • Mains voltage 230V/50Hz
  • Democracy index 9.26
Population, Area & Driving side
  • Population 10551707
  • Zonă 447425
  • Driving side right
Istoric
  • Preistorie
     
    Coif din epoca Vendel, la Muzeul Național Suedez de Antichități

    Preistoria Suediei începe în oscilația Allerød⁠(d), o perioadă caldă de prin jurul anului 12000 î.e.n., [1] cu tabere paleolitice târzii de vânători de reni, atribuite culturii Bromme⁠(d) la marginea ghețurilor polare, în ceea ce este acum provincia cea mai sudică a țării, Scania. Această perioadă a fost caracterizată de grupuri mici de vânători-culegători-pescari ce utilizau tehnologia silexului.[2]

    ...Citiţi mai departe
    Preistorie
     
    Coif din epoca Vendel, la Muzeul Național Suedez de Antichități

    Preistoria Suediei începe în oscilația Allerød⁠(d), o perioadă caldă de prin jurul anului 12000 î.e.n., [1] cu tabere paleolitice târzii de vânători de reni, atribuite culturii Bromme⁠(d) la marginea ghețurilor polare, în ceea ce este acum provincia cea mai sudică a țării, Scania. Această perioadă a fost caracterizată de grupuri mici de vânători-culegători-pescari ce utilizau tehnologia silexului.[2]

    Suedia este descrisă pentru prima dată într-o sursă scrisă în Germania de Tacitus în 98 e.n.[3] În Germania 44 și 45, el menționează suezii (Suiones) ca un trib puternic (distins nu doar pentru arme și oameni, ci pentru flotele lor puternice) cu nave care aveau o provă alungită la fiecare capăt (drakkare⁠(d)).[4] Nu se știe ce regi (kuningaz) îi conduceau pe acești suiones, dar mitologia nordică prezintă un lung șir de regi legendari și semi-legendari care duc până la ultimele secole dinaintea erei noastre. În ceea ce privește alfabetizarea în Suedia propriu-zisă, scrierea runică era folosită în rândul elitei scandinave sudice cel puțin în secolul al II-lea e.n., dar tot ceea ce a ajuns până în prezent din perioada romană sunt inscripții scurte pe artefacte, în principal cu nume masculine, demonstrând că oamenii din sudul Scandinaviei vorbeau pe atunci proto-nordica, o limbă din care au evoluat suedeza și alte limbi nord-germanice.[5]

    În secolul al VI-lea, Iordanes numește două triburi care trăiesc în Scandza⁠(d), ambele fiind considerate acum sinonime cu suezii: suetidi și suehanii. Cuvântul suetidi este considerat a fi forma latinizată a lui Svíþjóð, numele norvegian vechi pentru suezi. Iordanes îi descrie pe suetidi și dani⁠(d) ca fiind de aceeași origine și cei mai înalți oameni. Mai târziu menționează alte triburi scandinave ca fiind de aceeași statură.[6] Suehanii erau cunoscuți de lumea romană ca furnizori de piei de vulpe neagră și, potrivit lui Jordanes, aveau cai foarte buni, asemănători cu cei ai thyringilor din Germania (alia vero gens ibi moratur Suehans, quae velud Thyringi equis utuntur eximiis). Istoricul islandez Snorri Sturluson a mai scris că regele suedez Adils⁠(d) (Eadgils) avea cei mai buni cai din vremea sa. 

    Vikingii
     
    Expedițiile vikingilor (liniile albastre)

    Epoca vikingilor în Suedia a durat aproximativ din secolul al VIII-lea până în secolul al XI-lea. Se crede că vikingii suedezi și Gutar⁠(d) au călătorit în principal spre est și sud, mergând în Finlanda, Estonia, țările baltice, Rusia, Belarus, Ucraina, Marea Neagră și chiar până la Bagdad. Traseele lor au trecut pe Nipru⁠(d) spre sud, spre Constantinopol, pe care au efectuat numeroase raiduri. Împăratul bizantin Theofil a remarcat aptitudinile lor în război și i-a invitat să-i servească drept gardă personală, cunoscută sub numele de Garda Varegă. Vikingii suedezi, numiți rusi, sunt strămoșii Rusiei Kievene.[7] Călătorul arab Ibn Fadlan îi descria pe acești vikingi după cum urmează:

    „I-am văzut pe rusi când veneau din călătoriile lor negustorești și își puneau tabăra pe Itil. Nu am văzut niciodată exemplare fizice mai perfecte, înalți cât curmalii, blonzi și roșii la față; nu poartă nici tunici, nici caftane, ci bărbații poartă un veșmânt ce le acoperă o parte a corpului și lasă o mână liberă. Fiecare bărbat are un topor, o sabie și un cuțit, și le ține pe toate la el tot timpul. Săbiile sunt late și încovoiate, de felul celor ale francilor.[8]”
     
    Piatra gravată Tjängvide datând dintre 800 și 1099, exemplu de artă vikingă

    Acțiunile acestor vikingi suedezi sunt comemorate pe multe pietre runice⁠(d) din Suedia, cum ar fi pietrele runice grecești⁠(d) și pietrele runice varege⁠(d). A existat și o participare considerabilă la expedițiile spre vest, care sunt comemorate pe aceste pietre, cum ar fi pietrele engleze⁠(d). Ultima expediție vikingă suedeză majoră pare să fi fost nefericita expediție a lui Ingvar cel Mult-Umblat⁠(d) în Serkland⁠(d), regiunea de sud-est a Mării Caspice . Membrii ei sunt comemorați pe pietrele runice ale lui Ingvar⁠(d), dintre care niciuna nu menționează vreun supraviețuitor. Nu se știe ce s-a întâmplat cu echipajul, dar se crede că au murit de boli.

    Regatul Suediei

    Nu se știe când și cum s-a născut regatul Suediei, dar lista monarhilor suedezi este întocmită începând cu primii regi despre care se știe că au domnit atât în Svealand⁠(d) (Suedia), cât și în Götaland (Gothia) ca o singură provincie, începând cu Eric cel Victorios. Suedia și Gothia erau două țări separate cu mult înainte de aceasta și încă din antichitate. Nu se știe cât timp au existat ele separat: poemul epic Beowulf descrie semi-legendarele războaie suedo-geatice⁠(d) din secolul al VI-lea. Götaland în acest sens include în principal provinciile Östergötland (Gothia de Est) și Västergötland⁠(d) (Gothia de Vest). La acea dată, Insula Gotland era disputată de alte grupări decât suezii, în acest moment (daneze, hanseatice și autohtone din Gotland). Småland era de minim interes, din cauza pădurilor nepătrunse de pini și doar orașul Kalmar cu castelul său avea importanță. Părțile de sud-vest ale peninsulei scandinave erau formate din trei provincii daneze (Scania, Blekinge și Halland). La nord de Halland, Danemarca avea o frontieră directă cu Norvegia și cu provincia Bohuslän a acesteia. Dar au existat așezări suedeze de-a lungul coastei de sud a Norrlandului.

     
    Gamla Uppsala⁠(d) (Uppsala veche), un loc de importanță religioasă și politică în primii ani ai Suediei

    În primele etape ale epocii scandinave a vikingilor, Ystad din provincia daneză Scania și Paviken⁠(d) de pe Gotland erau centre de comerț înfloritoare, dar nu făceau parte din regatul suedez timpuriu. În Ystad au fost găsite rămășițe din ceea ce se crede că a fost o piață mare datând între 600 și 700 e.n.[9] În Paviken, un important centru comercial al regiunii baltice în secolele al IX-lea și al X-lea, au fost găsite rămășițe ale unui mare port din epoca vikingă, cu șantiere de construcții navale și industrii de artizanat. Între 800 și 1000, comerțul a adus o mulțime de argint în Gotland și, potrivit unor cercetători, gotlandezii din această epocă au acumulat mai mult argint decât restul populației din Scandinavia la un loc.[9]

    Sfântului Ansgar i se atribuie de obicei introducerea creștinismului în 829, dar noua religie nu a început să înlocuiască pe deplin păgânismul până în secolul al XII-lea. În secolul al XI-lea, creștinismul a devenit religia predominantă, iar din 1050 Suedia este considerată o țară creștină. Perioada cuprinsă între 1100 și 1400 a fost caracterizată de lupte interne pentru putere și competiție între regatele nordice. În anii 1150–1293, conform legendei lui Eric al IX-lea⁠(d) și Cronicilor lui Eric⁠(d), regii suedezi au efectuat o primă⁠(d), o a doua⁠(d) și o a treia cruciadă⁠(d) în Finlanda păgână împotriva finilor⁠(d), tavastienilor⁠(d) și carelienilor și au început conflicte cu rusii care nu mai aveau nicio legătură cu Suedia.[10] Colonizarea suedeză⁠(d) a zonelor de coastă din Finlanda a început și în secolele al XII-lea și al XIII-lea.[11][12] În secolul al XIV-lea, colonizarea suedeză a zonelor de coastă din Finlanda a început să fie mai organizată și la sfârșitul secolului mai multe dintre zonele de coastă ale Finlandei erau locuite mai ales de suedezi.[13]

     
    Tapiseria de la Skog⁠(d), realizată cel mai probabil la sfârșitul secolului al XIII-lea.

    Cu excepția provinciilor Scania, Blekinge și Halland din sud-vestul peninsulei scandinave, care au fost părți ale Regatului Danemarcei în această perioadă, feudalismul nu s-a dezvoltat niciodată în Suedia, așa cum s-a întâmplat în restul Europei.[14] Prin urmare, țărănimea a rămas în mare parte o clasă de mici agricultori liberi în cea mai mare parte a istoriei suedeze. Iobăgia nu era ceva obișnuit în Suedia,[15] și orice formă de servitute personală a avut tendința de a fi înlăturată datorită răspândirii creștinismului, și datorită dificultății de a obține sclavi din țările de la est de Marea Baltică, precum și prin dezvoltarea orașelor înainte de secolul al XVI-lea.[16] Într-adevăr, atât sclavia, cât și iobăgia au fost abolite cu totul printr-un decret al regelui Magnus al IV-lea încă din 1335. Foștii sclavi tindeau să fie absorbiți în țărănime, iar unii deveneau muncitori în orașe. Totuși, Suedia a rămas o țară săracă și înapoiată din punct de vedere economic, în care trocul era principalul mijloc de schimb. De exemplu, fermierii din provincia Dalsland își transportau untul în districtele miniere din Suedia și îl schimbau acolo direct cu fier, pe care îl duceau apoi pe coastă și îl schimbau cu pește, pe care îl consumau, în timp ce fierul era transportat în străinătate. [17]

     
    Gustav I a eliberat⁠(d) Suedia de Christian al II-lea al Danemarcei, punând capăt Uniunii de la Kalmar. El a înființat Casa Vasa care a domnit în Suedia și în Polonia până în secolul al XVII-lea

    De multe ori pe parcursul existenței regatului, coroana suedeză a fost moștenită de regi copii; în consecință, puterea reală a fost deținută pentru perioade lungi de regenți (în special cei din familia Sture⁠(d)) aleși de parlamentul suedez. Regele Christian al II-lea al Danemarcei, care și-a afirmat pretenția asupra Suediei prin forța armelor, a ordonat masacrarea nobililor suedezi la Stockholm în 1520. Aceasta a ajuns să fie cunoscută drept „baia de sânge de la Stockholm” și a stârnit nobilimea suedeză la o nouă rezistență și, pe 6 iunie (astăzi sărbătoarea națională a Suediei) în 1523, l-au făcut pe Gustav Vasa rege.[18] Aceasta este uneori considerată a fi fundamentul Suediei moderne. La scurt timp după aceea, noul rege a respins catolicismul și a condus Suedia înspre Reforma protestantă.

    Liga Hanseatică a fost înființată oficial la Lübeck, pe coasta Germaniei de Nord la Marea Baltică, în 1356. Liga încerca să obțină privilegii civile și comerciale de la prinți și regalitatea țărilor și orașelor de-a lungul coastelor Mării Baltice.[19] În schimb, ea oferea o anumită protecție orașelor care se alăturau. Având propriile sale nave, Hansa a reușit să curețe Marea Baltică de pirați.[20] Privilegiile obținute de Hansa au inclus asigurări că numai cetățenii Hansei pot face comerț din porturile în care se aflau. Ea încerca să obțină acorduri de scutire de orice vămi și taxe. Cu aceste concesii, negustorii din Lübeck au venit în număr mare la Stockholm, unde în curând au ajuns să domine viața economică a orașului și au făcut din orașul-port Stockholm principalul oraș comercial și industrial al Suediei.[21] În cadrul comerțului hanseatic, două treimi din importurile Stockholmului constau din textile, în timp ce treimea rămasă era sare. Principalele exporturi din Suedia erau fierul și cuprul.[21]

    Cu toate acestea, suedezii au început să deteste poziția comercială de monopol a Hansei (formată în cea mai mare parte din cetățeni germani), și veniturile pe care simțeau că le pierd în favoarea Hansei. În consecință, atunci când Gustav Vasa sau Gustav I a spart puterea de monopol a Ligii Hanseatice, el a fost privit ca un erou de către poporul suedez.[22] Istoria îl consideră acum pe Gustav I ca părintele națiunii suedeze moderne. Bazele puse de Gustav aveau însă să se dezvolte doar cu timpul. În plus, când Suedia s-a dezvoltat, eliberată de Liga Hanseatică, și a intrat în epoca sa de aur, faptul că țărănimea fusese în mod tradițional liberă a însemnat că mai multe dintre beneficiile economice au revenit către aceasta, și nu s-au limitat la o clasă feudală de proprietari de pământ.[23]

    Sfârșitul secolului al XVI-lea a fost marcat de o fază finală de rivalitate între catolicii rămași și comunitățile devenite protestante. În 1592, nepotul catolic al lui Gustav Vasa și regele Poloniei, Sigismund, a urcat pe tronul suedez.[24] El a urmărit să consolideze influența Romei prin inițierea Contrareformei și a creat o monarhie duală, care a devenit temporar cunoscută sub numele de Uniunea Polono-Suedeză⁠(d). Conducerea sa despotică, puternic caracterizată de intoleranța față de protestanți, a declanșat un război civil⁠(d) care a scufundat Suedia în sărăcie.[25] În opoziție, unchiul și succesorul lui Sigismund, Carol Vasa, a convocat în 1593 Sinodul de la Uppsala⁠(d), care a confirmat oficial Biserica modernă a Suediei ca luterană. După detronarea sa în 1599, Sigismund a încercat să recupereze tronul cu orice preț și ostilitățile dintre Polonia și Suedia au continuat de-a lungul următorului secol.[26]

    Imperiul Suedez
     
    Gustav Adolf la bătălia de la Breitenfeld⁠(d) din 1631.

    În secolul al XVII-lea, Suedia a devenit o mare putere europeană. Înainte de apariția Imperiului Suedez, Suedia era o țară săracă și cu o populație rarefiată la marginea civilizației europene, fără o putere sau reputație semnificativă. Suedia a devenit mare putere continentală în timpul domniei regelui Gustav Adolf, cucerind teritorii din Rusia și Polonia-Lituania în multiple conflicte, între care Războiul de 30 de Ani.[27]

    În timpul Războiului de 30 de ani, Suedia a cucerit aproximativ jumătate din statele Sfântului Imperiu Roman și a învins armata imperială la bătălia de la Breitenfeld⁠(d) din 1631.[28] Gustav Adolf intenționa să devină noul sfânt împărat roman, și să domnească asupra unei Scandinavii unite și a statelor Sfântului Imperiu Roman, dar a fost ucis în bătălia de la Lützen⁠(d) în 1632. După bătălia de la Nördlingen din 1634, singura înfrângere militară semnificativă a Suediei din tot războiul, sentimentul pro-suedez în rândul statelor germane s-a diminuat.[28] Aceste provincii germane s-au desprins de puterea suedeză una câte una, lăsând Suedia doar cu câteva teritorii nord-germane: Pomerania Suedeză⁠(d), Bremen-Verden⁠(d) și Wismar. Din 1643 până în 1645, în ultimii ani ai războiului, Suedia și Danemarca-Norvegia au purtat războiul lui Torstenson⁠(d). Rezultatul acestui conflict și încheierea Războiului de Treizeci de Ani au contribuit la statutul Suediei postbelice de mare forță în Europa.[28]

     
    Imperiul suedez între 1611 și 1815, cu apogeul absolut între 1658 și 1660.

    La mijlocul secolului al XVII-lea, Suedia era a treia țară ca mărime din Europa ca suprafață, fiind depășită doar de Rusia și Spania. Suedia a atins cea mai mare întindere teritorială sub domnia lui Carol al X-lea după tratatul de la Roskilde⁠(d) din 1658, în urma riscantei, dar reușitei traversări a Centurilor Daneze⁠(d) de către Carol al X-lea.[29][30] Fundamentul succesului Suediei în această perioadă este atribuit schimbărilor majore efectuate de Gustav I în economia suedeză în secolul al XVI-lea și introducerii protestantismului.[31] În secolul al XVII-lea, Suedia s-a angajat în multe războaie, de exemplu cu Uniunea Polono-Lituaniană. Ambele părți concurau pentru teritoriile statelor baltice de astăzi, Suedia suferind o înfrângere notabilă în bătălia de la Kircholm⁠(d).[32] O treime din populația finlandeză a murit în devastatoarea mare foamete din 1695–1697, care a lovit țara.[33] Foametea a lovit și Suedia, ucigând circa 10% din populația Suediei.[34]

    Suedezii au efectuat o serie de invazii în Uniunea Polono-Lituaniană, cunoscute colectiv sub numele de Potopul.[35] După mai bine de jumătate de secol de războaie aproape constante, economia suedeză se deteriorase. A devenit sarcina de o viață a fiului lui Carol al X-lea, Carol al XI-lea, să reconstruiască economia și să refacă armata.[36] În urma fiului său, viitorul conducător al Suediei, Carol al XII-lea, a rămas unul dintre cele mai bune arsenale din lume, o mare armată permanentă și o mare flotă.[37] Rusia, cea mai serioasă amenințare pentru Suedia în acel moment, avea o armată mai mare, dar rămăsese mult în urmă atât în ceea ce privește echipamentul, cât și instrucția.[38]

    După bătălia de la Narva din 1700, una dintre primele bătălii din Marele Război Nordic, armata rusă a fost atât de grav devastată încât Suedia a avut șansa deschisă de a invada Rusia.[39] Cu toate acestea, Carol al XII-lea nu a urmărit armata rusă, ci s-a întors împotriva Poloniei-Lituaniei⁠(d) și l-a învins pe regele polonez, August al II-lea cel Puternic, și pe aliații săi saxoni în bătălia de la Kliszów⁠(d) din 1702.[40] Aceasta a dat Rusiei timp sa-și reconstruiască și să-și modernizeze armata.

     
    Bătălia de la Poltava din 1709. În anii următori, Rusia și aliații ei au ocupat toate posesiunile suedeze⁠(d) de pe coasta Baltică și chiar Finlanda.

    După succesul invadării Poloniei, Carol al XII-lea a decis să încerce invadarea Rusiei⁠(d), dar aceasta s-a încheiat cu o victorie decisivă a Rusiei în bătălia de la Poltava din 1709.[41] După un lung marș expus raidurilor cazacilor, tehnicile de pământ pârjolit ale țarului rus Petru cel Mare și iarna extrem de friguroasă a anului 1709⁠(d), suedezii au rămas slăbiți și cu moralul scăzut și au fost depășiți numeric de armata rusă la Poltava.[42] Înfrângerea a însemnat începutul sfârșitului pentru Imperiul Suedez. În plus, ciuma care a făcut ravagii în Europa Centrală de Est⁠(d) a devastat posesiunile suedeze și a ajuns în Suedia Centrală în 1710.[43][44] Întors în Suedia în 1715, Carol al XII-lea a lansat două campanii împotriva Norvegiei⁠(d) în 1716 și, respectiv, 1718. În timpul celei de a doua încercări, a fost împușcat în timpul asediului⁠(d) cetății Fredriksten⁠(d).[45] Suedezii nu au fost învinși militar la Fredriksten, dar întreaga structură și organizarea campaniei s-au prăbușit odată cu moartea regelui, iar armata s-a retras.

    Forțată să cedeze teritorii întinse prin tratatul de la Nystad⁠(d) din 1721, Suedia și-a pierdut și locul ca imperiu și ca stat dominant la Marea Baltică.[46] Odată cu pierderea influenței Suediei, Rusia a devenit imperiu și una dintre națiunile dominante ale Europei⁠(d). Când războiul a luat sfârșit în 1721, Suedia pierduse aproximativ 200.000 de oameni, 150.000 dintre cei din zona Suediei de astăzi și 50.000 din partea finlandeză a Suediei⁠(d).[47]

    În secolul al XVIII-lea, Suedia nu avea suficiente resurse pentru a-și menține teritoriile din afara Scandinaviei, iar cele mai multe dintre ele au fost pierdute, culminând cu pierderea estului Suediei în 1809⁠(d) în fața Rusiei, teritoriu care a devenit extrem de autonomul Mare Principat al Finlandei în Rusia țaristă.[48]

    În interesul restabilirii dominației suedeze în Marea Baltică, Suedia s-a aliat împotriva aliatului și binefăcătorului său tradițional, Franța, în războaiele napoleoniene. Cu toate acestea, în 1810, un mareșal francez, Jean-Baptiste Bernadotte, a fost ales ca moștenitor prezumtiv al bătrânului Carol al XIII-lea; în 1818, el înființat Casa de Bernadotte, luând numele monarhic⁠(d) de Carol al XIV-lea. Rolul Suediei în bătălia de la Leipzig i-a conferit autoritatea de a forța Danemarca-Norvegia, o aliată a Franței, să cedeze Norvegia regelui Suediei la 14 ianuarie 1814 în schimbul provinciilor din nordul Germaniei, prin Tratatul de la Kiel⁠(d).[49] Încercările norvegienilor de a-și păstra statutul de stat suveran au fost respinse de regele suedez, Carol al XIII-lea. El a lansat o campanie militară împotriva Norvegiei⁠(d) la 27 iulie 1814, care s-a încheiat cu Convenția de la Moss⁠(d), care a forțat Norvegia să formeze uniune personală cu Suedia sub coroana suedeză, care a durat până în 1905.[50] Campania din 1814 a fost ultima dată când Suedia a fost în război.[51]

    Istoria modernă
     
    Ilustrație a foametei în nordul Suediei, Foametea din 1867–1869⁠(d)

    Compania Suedeză a Indiilor de Est⁠(d), Ostindiska Kompaniet, a fost fondată în 1731. Alegerea evidentă ca port de origine a fost Göteborg, de pe coasta de vest a Suediei, la gura foarte largă de vărsare a râului Göta älv⁠(d), având cel mai mare și mai bun liman pentru ieșiri în larg din toată regiunea. Comerțul a continuat până în secolul al XIX-lea și a făcut ca micul târgușor să devină al doilea oraș al Suediei.[52] A existat o creștere semnificativă a populației în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, pe care scriitorul Esaias Tegnér a atribuit-o în 1833 „păcii, vaccinului împotriva variolei⁠(d) și cartofilor”.[53] Între 1750 și 1850, populația Suediei s-a dublat. Potrivit unor savanți, emigrarea în masă în America a devenit singura modalitate de a preveni foametea și rebeliunea; peste 1% din populație emigra anual în anii 1880.[54] Cu toate acestea, Suedia a rămas săracă, păstrând o economie aproape în întregime agricolă, chiar în timp ce Danemarca și țările din Europa de Vest au început să se industrializeze.[54][55]

     
    Emigranții suedezi urcându-se pe vas la Göteborg în 1905

    Mulți au privit spre America pentru o viață mai bună în această perioadă. Se crede că între 1850 și 1910 mai mult de un milion de suedezi s-au mutat în Statele Unite.[56] La începutul secolului al XX-lea, în Chicago locuiau mai mulți suedezi decât în Göteborg (al doilea oraș ca mărime al Suediei).[57] Majoritatea imigranților suedezi s-au mutat în Vestul Mijlociu al Statelor Unite, cu o populație mare în Minnesota, iar alții s-au mutat în alte părți ale Statelor Unite și Canadei.

    În ciuda ritmului lent de industrializare în secolul al XIX-lea, multe schimbări importante aveau loc în economia agrară datorită inovațiilor constante și creșterii rapide a populației.[58] Aceste inovații au inclus programe de împrejmuire⁠(d) susținute de guvern, exploatarea agresivă a terenurilor agricole și introducerea de noi culturi, cum ar fi cartoful.[58] Deoarece țărănimea suedeză nu fusese niciodată iobăgită, ca în alte părți ale Europei,[59] cultura agricolă suedeză a început să aibă un rol critic în politica Suediei, care a continuat în vremurile moderne cu Partidul Agrar modern (astăzi numit Partidul de Centru).[60] Între 1870 și 1914, Suedia a început să dezvolte economia industrializată care există astăzi. [61]

    în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au apărut în Suedia mișcări sociale puternice (sindicate, grupări pentru temperanță⁠(d) și grupuri religioase independente), creând o bază solidă a principiilor democratice. În 1889 a fost fondat Partidul Social Democrat Suedez. Aceste mișcări au precipitat tranziția Suediei către o democrație parlamentară modernă, realizată înaintea Primului Război Mondial. Pe măsură ce revoluția industrială progresa în secolul al XX-lea, oamenii s-au mutat treptat în orașe pentru a lucra în fabrici și s-au implicat în sindicatele socialiste. O revoluție comunistă a fost evitată în 1917, în urma reintroducerii parlamentarismului⁠(d), iar țara a fost democratizată .

    Primul și al Doilea Război Mondial

    Suedia a fost oficial neutră în timpul Primului Război Mondial, deși, sub presiune germană, a luat măsuri în dauna puterilor aliate, inclusiv minarea canalului Øresund, pe care astfel l-a închis transporturilor aliate, și permisiunea acordată germanilor să folosească instalațiile suedeze și cifrurile suedeze pentru a transmite mesaje secrete către ambasadele lor de peste mări.[62] De asemenea, Suedia a permis voluntarilor să lupte pentru Gărzile Albe alături de germani împotriva Gărzilor Roșii și a rușilor în Războiul Civil Finlandez, și a ocupat pentru scurt timp Insulele Åland în cooperare cu Germania.

     
    Un soldat suedez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Suedia a rămas neutră în timpul conflictului.

    Ca și în Primul Război Mondial, Suedia a rămas oficial neutră în timpul celui de al Doilea Război Mondial, deși neutralitatea sa în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost contestată.[63][64] Suedia a fost sub influența germană pentru o mare parte a războiului, deoarece legăturile cu restul lumii au fost întrerupte prin blocade. [63] Guvernul suedez a simțit că nu este în măsură să conteste în mod deschis Germania[65] și, prin urmare, a făcut unele concesii.[66] De asemenea, Suedia a furnizat Germaniei oțel și piese prelucrate pe tot parcursul războiului. Guvernul suedez a sprijinit neoficial Finlanda în Războiul de Iarnă și Războiul de Continuare, permițând trimiterea de voluntari și de sprijin material în Finlanda. Pe de altă parte, Suedia a sprijinit rezistența norvegiană împotriva Germaniei și, în 1943, a ajutat la salvarea evreilor danezi⁠(d) de la deportarea în lagărele de concentrare naziste.

    În ultimul an de război, Suedia a început să joace un rol în eforturile umanitare, iar mulți refugiați, printre care câteva mii de evrei din Europa ocupată de naziști, au fost salvați datorită misiunilor de salvare suedeze în lagărele de internare și, parțial, pentru că Suedia a servit drept refugiu pentru refugiați, în primul rând din țările nordice⁠(d) și din statele baltice.[65] Diplomatul suedez Raoul Wallenberg și colegii săi au asigurat siguranța a zeci de mii de evrei maghiari.[67] Cu toate acestea, atât suedezii, cât și alții au susținut că Suedia ar fi putut face mai mult pentru a se opune eforturilor de război ale naziștilor, chiar dacă aceasta ar fi însemnat creșterea riscului unei ocupații naziste.[65]

    Epoca postbelică
     
    Tage Erlander⁠(d) (stânga), prim-ministru din partea Partidului Social Democrat Suedez⁠(d) aflat la guvernare din 1946 până în 1969.

    Suedia a fost oficial țară neutră și a rămas în afara NATO și a Pactului de la Varșovia în timpul Războiului Rece, dar în particular conducerea Suediei avea legături puternice cu Statele Unite și cu alte guverne occidentale. În urma războiului, Suedia a profitat de o bază industrială intactă, de stabilitatea socială și de resursele sale naturale pentru a-și extinde industria înspre aprovizionarea reconstrucției Europei.[68] Suedia a primit ajutor în cadrul Planului Marshall și a participat la OCDE. În cea mai mare parte a erei postbelice, țara a fost guvernată de Partidul Social Democrat Suedez⁠(d) în mare parte în cooperare cu sindicatele⁠(d) și industria. Guvernul a vizat în mod activ dezvoltarea unui sector de producție competitiv la nivel internațional, alcătuit mai ales din mari corporații.[69]

    Suedia a fost unul dintre statele fondatoare ale Spațiului European de Liber Schimb⁠(d) (AELS). În anii 1960, țările AELS au fost adesea denumite „Outer Seven”, spre deosebire de „Inner Six” ale Comunității Economice Europene (CEE) de atunci.[70]

    La fel ca multe țări industrializate, Suedia a intrat într-o perioadă de declin economic și de revolte în urma embargourilor petroliere din 1973–74 și 1978–79.[71] În anii 1980, mai multe industrii-cheie suedeze au fost restructurate semnificativ. Construcția navală a fost întreruptă, pasta de lemn a fost integrată în producția modernizată de hârtie, industria siderurgică a fost concentrată și specializată, iar ingineria mecanică a fost robotizată.

    Între 1970 și 1990, povara fiscală totală a crescut cu peste 10%, dar creșterea a fost una scăzută în comparație cu alte țări din Europa de Vest. În cele din urmă, guvernul a început să cheltuiască peste jumătate din produsul intern brut al țării. PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut în această perioadă.[69]

    Istoria recentă
     
    Suedia a aderat la Uniunea Europeană în 1995 și a semnat Tratatul de la Lisabona în 2007.

    Spargerea unei bule imobiliare cauzată de controale inadecvate asupra creditării, combinate cu o recesiune internațională și o renunțare la politicile anti-șomaj în favoarea politicilor antiinflaționiste a dus la o criză fiscală⁠(d) la începutul anilor 1990.[72] PIB-ul Suediei a scăzut cu aproximativ 5%. În 1992, un atac speculativ asupra monedei a determinat banca centrală să majoreze pentru scurt timp ratele dobânzilor la 500%.[73][74]

    Răspunsul guvernului a fost să reducă cheltuielile și să instituie o multitudine de reforme pentru a îmbunătăți competitivitatea Suediei, printre care reducerea statului social și privatizarea serviciilor și bunurilor publice. O mare parte din organizația politică a promovat aderarea la UE și un referendum⁠(d) a fost aprobat-o cu 52,3% pentru la 13 noiembrie 1994. Suedia a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1995. La un referendum din 2003, electoratul suedez a votat împotriva⁠(d) aderării țării la moneda euro. În 2006, Suedia a avut primul guvern majoritar după zeci de ani de guverne minoritare, când Alianța⁠(d) de centru-dreapta a învins Partidul Social-Democrat aflat până atunci la guvernare. În urma creșterii rapide a sprijinului pentru Democrații Suedezi anti-imigrație și în urma intrării lor în Riksdag în 2010, guvernul Alianței a devenit și el unul minoritar.

    Suedia rămâne nealiniată din punct de vedere militar, deși participă la unele exerciții militare comune cu NATO și cu alte țări, pe lângă cooperarea extinsă cu alte țări europene în domeniul tehnologiei de apărare și al industriei de apărare. Printre altele, companiile suedeze exportă arme care au fost folosite de armata americană în Irak.[75] Suedia are, de asemenea, un lung istoric de participare la operațiuni militare internaționale, inclusiv în Afganistan, unde trupele suedeze s-au aflat sub comanda NATO, și la operațiuni de menținere a păcii⁠(d) sub egida UE în Kosovo, Bosnia și Herțegovina și Cipru. Suedia a participat, de asemenea, la punerea în aplicare a unei zone de interdicție aeriană mandatată de ONU⁠(d) deasupra Libiei în timpul Primăverii Arabe. Suedia a deținut președinția Uniunii Europene între 1 iulie și 31 decembrie 2009.

     
    A doua zi a violențelor din cartierul Husby al Stockholmului. Imaginea arată trei mașini incendiate în suburbia Husby din Stockholm, 20 mai 2013

    În ultimele decenii, Suedia a devenit o națiune mai diversă din punct de vedere cultural datorită imigrației semnificative; în 2013 s-a estimat că 15% din populație era născută în străinătate, iar încă 5% din populație s-a născut din doi părinți imigranți. Afluxul de imigranți a adus noi provocări sociale. Au avut loc periodic⁠(d) incidente violente,[76] [77] inclusiv violențele de la Stockholm din 2013, care au izbucnit în urma împușcării de către poliție a unui imigrant portughez în vârstă.[78] Ca răspuns la aceste evenimente violente, partidul de opoziție anti-imigrație, Democrații Suedezi, și-a promovat politicile anti-imigrație, în timp ce opoziția de stânga a acuzat creșterea inegalității cauzate de politicile socioeconomice ale guvernului de centru-dreapta.[79]

    În 2014, social-democratul Stefan Löfven a câștigat alegerile generale și a devenit noul prim-ministru suedez. Democrații Suedezi au menținut echilibrul puterii și au respins bugetul guvernului în Riksdag, dar, în urma unor acorduri între guvern și Alianță, guvernul a putut să rămână în funcție.[80] Suedia a fost puternic afectată de criza migranților europeni din 2015, forțând în cele din urmă guvernul să înăsprească reglementările de intrare în țară, întrucât Suedia primea în toamnă mii de solicitanți de azil și migranți predominant din Africa și Orientul Mijlociu pe săptămână, copleșind structurile existente.[81] Unele dintre restricțiile privind azilul au fost relaxate din nou mai târziu.[82]

    La alegerile generale din 2018⁠(d), roș-verzii⁠(d) au pierdut locuri în fața Democraților Suedezi de dreapta și a partidelor de centru-dreapta din fosta Alianță⁠(d). În ciuda faptului că dețin doar 33% din locurile din Riksdag, social-democrații și Verzii au reușit să formeze⁠(d) un guvern minoritar⁠(d) în ianuarie 2019, bazându-se pe oferta și încrederea Partidului de Centru⁠(d), a Liberalilor⁠(d) și a Partidului de Stânga⁠(d).

    ^ Eric Delson; Ian Tattersall; John Van Couvering (2004). Encyclopedia of Human Evolution and Prehistory: Second Edition. Routledge. p. 569. ISBN 978-1-135-58228-9.  ^ Theron Douglas Price (2015). Ancient Scandinavia: An Archaeological History from the First Humans to the Vikings. Oxford University Press. p. 43. ISBN 978-0-19-023197-2.  ^ Elisabeth Elgán; Irene Scobbie (2015). Historical Dictionary of Sweden. Rowman & Littlefield Publishers. p. 5. ISBN 978-1-4422-5071-0.  ^ Mitzi M. Brunsdale (2016). Encyclopedia of Nordic Crime Fiction: Works and Authors of Denmark, Finland, Iceland, Norway and Sweden Since 1967 (în engleză). McFarland. p. 368. ISBN 978-0-7864-7536-0.  ^ Christopher McIntosh (2019). Beyond the North Wind: The Fall and Rise of the Mystic North (în engleză). Red Wheel Weiser. pp. 71–72. ISBN 978-1-63341-090-9.  ^ Nora Berend (2007). Christianization and the Rise of Christian Monarchy: Scandinavia, Central Europe and Rus' c.900–1200. Cambridge University Press. p. 174. ISBN 978-1-139-46836-7.  ^ Janet L. B. Martin; John D. Martin (1995). Medieval Russia, 980-1584 (în engleză). Cambridge University Press. p. 2. ISBN 978-0-521-36832-2.  ^ După: Gwyn Jones. A History of the Vikings. Oxford University Press, 2001. ISBN: 0-19-280134-1. Pagina 164. ^ a b Sawyer, Birgit; Sawyer, Peter (1993). Medieval Scandinavia: from Conversion to Reformation, Circa 800–1500. University of Minnesota Press. pp. 150–153. ISBN 978-0-8166-1739-5.  ^ Bagge, Sverre (2005). „The Scandinavian Kingdoms”. În McKitterick, Rosamond. The New Cambridge Medieval History. Cambridge University Press. p. 724. ISBN 978-0-521-36289-4. Swedish expansion in Finland led to conflicts with Rus', which were temporarily brought to an end by a peace treaty in 1323, dividing the Karelian peninsula and the northern areas between the two countries.  ^ Ivars, Ann-Marie; Hulden, ed. (2002). När kom svenskarna till Finland? (în suedeză). Helsinki: Studier utg. av Svenska Litteratursällskapet i Finland 646.  ^ Meinander, Carl Fredrik (1983). Om svenskarnes inflyttningar till Finland (în suedeză). Historisk Tidskrift för Finland 3/1983.  ^ Tarkiainen, Kari (2008). Sveriges Österland: Från forntiden till Gustav Vasa. Finlands svenska historia 1. Skrifter utgivna av Svenska litteratursällskapet i Finland 702:1 (în suedeză). Helsinki: Svenska litteratursällskapet i Finland; Stockholm: Atlantis.  ^ Scott, Franklin D. (1977). Sweden: The Nation's History (în engleză). Minneapolis: University of Minnesota Press. p. 58. ISBN 9780816608041.  ^ Westrin, Theodor, ed. (1920). Nordisk familjebok: konversationslexikon och realencyklopedi. Bd 30 (în suedeză) (ed. New, rev. and richly ill.). Stockholm: Nordisk familjeboks förl. pp. 159–160. Accesat în 17 septembrie 2014.  ^ Scott, p. 55. ^ Scott, pp. 55–56. ^ Scott, p. 121. ^ Hoyt, Robert S.; Chodorow, Stanley (1976). Europe in the Middle Ages (în engleză). New York: Harcourt, Brace & Jovanovich, Inc. p. 628. ISBN 9780155247123.  ^ Wolfe, John B. (1962). The Emergence of European Civilization (în engleză). New York: Harper & Row Pub. pp. 50–51.  ^ a b Scott, p. 52. ^ Scott, p. 132. ^ Scott, pp. 156–157. ^ Worthington, David (15 ianuarie 2010). British and Irish Emigrants and Exiles in Europe, 1603–1688. BRILL. ISBN 9789047444589. Accesat în 3 iunie 2019.  ^ „the cambridge modern history” (în engleză). CUP Archive. 3 iunie 2019. Accesat în 3 iunie 2019.  ^ Davies, Norman (24 februarie 2005). God's Playground A History of Poland: Volume 1: The Origins to 1795 (în engleză). OUP Oxford. ISBN 9780199253395. Accesat în 3 iunie 2019.  ^ Frost 2000, p. 102. ^ a b c Frost 2000, p. 103. ^ "A Political and Social History of Modern Europe V.1./Hayes..." Hayes, Carlton J. H. (1882–1964), Title: A Political and Social History of Modern Europe V.1., 2002-12-08, Project Gutenberg, webpage: Infomot-7hsr110. Arhivat în 17 noiembrie 2007, la Wayback Machine. ^ However, Sweden's largest territorial extent lasted from 1319 to 1343 with Magnus Eriksson ruling all of the traditional lands of Sweden and Norway. ^ "Gustav I Vasa – Britannica Concise" (biography), Britannica Concise, 2007, webpage: EBConcise-Gustav-I-Vasa. ^ „Battle of Kircholm 1605”. Kismeta.com. Arhivat din original la 14 iunie 2009. Accesat în 25 august 2010.  ^ „Finland and the Swedish Empire”. Library of Congress Country Studies. Arhivat din original la 26 decembrie 2016. Accesat în 17 septembrie 2014.  ^ Ewan, Elizabeth; Nugent, Janay (2008). Finding the family in medieval and early modern Scotland. Ashgate Publishing. p. 153. ISBN 978-0-7546-6049-1. Accesat în 1 iulie 2015.  ^ Frost 2000, p. 156. ^ Frost 2000, p. 216. ^ Frost 2000, p. 222. ^ Frost 2000, p. 232. ^ Frost 2000, p. 230. ^ Frost 2000, p. 272. ^ Frost 2000, p. 290. ^ Frost 2000, p. 286. ^ Frandsen, Karl-Erik (2009). The Last Plague in the Baltic Region. 1709–1713 [Ultima ciumă din regiunea Baltică, 1709–1713]. Copenhagen. p. 80. ISBN 9788763507707.  ^ Engström, Nils Göran (1994). „Pesten i Finland 1710” [Ciuma în Finlanda, 1710]. Hippokrates. Suomen Lääketieteen Historian Seuran Vuosikirja. 11: 38–46. PMID 11640321.  ^ Frost 2000, p. 295. ^ Frost 2000, p. 296. ^ Ericson, Lars (2004). Svenska knektar (în suedeză). Lund: Historiska media. p. 92.  ^ Jutikkala, Eino; Pirinen, Kauko (2003). A History of Finland. Helsinki. p. 287. ISBN 951-0-27911-0.  ^ Schäfer, Anton (2002). Zeittafel der Rechtsgeschichte. Von den Anfängen über Rom bis 1919. Mit Schwerpunkt Österreich und zeitgenössischen Bezügen (în germană) (ed. 3). Edition Europa Verlag. p. 137. ISBN 3-9500616-8-1.  ^ Ottosen, Morten Nordhagen (25 noiembrie 2015). „Mossekonvensjonen”. Norges historie (în norvegiană). University of Oslo. Accesat în 9 decembrie 2019.  ^ „Sweden and Norway celebrate peace treaty”. The Local Europe AB. 14 august 2014. Accesat în 9 decembrie 2019.  ^ Tore Frängsmyr, "Ostindiska Kompaniet", Publisher- "Bokförlaget Bra Böcker", Höganäs, 1976. (No ISBN to be found), backside overview and ^ Magocsi, Paul Robert, ed. (1998). Encyclopedia of Canada's Peoples. University of Minnesota Press. p. 1220. ISBN 978-0-8020-2938-6.  ^ a b Einhorn, Eric; Logue, John (1989). Modern Welfare States: Politics and Policies in Social Democratic Scandinavia. Praeger Publishers. p. 9. ISBN 978-0275931889. Though Denmark, where industrialization had begun in the 1850s, was reasonably prosperous by the end of the nineteenth century, both Sweden and Norway were terribly poor. Only the safety valve of mass emigration to America prevented famine and rebellion. At the peak of emigration in the 1880s, over 1% of the total population of both countries emigrated annually.  ^ Koblik, Steven (1975). Sweden's Development From Poverty to Affluence, 1750–1970. University of Minnesota Press. pp. 8–9. ISBN 978-0816607662. In economic and social terms the eighteenth century was more a transitional than a revolutionary period. Sweden was, in light of contemporary Western European standards, a relatively poor but stable country. ...It has been estimated that 75–80% of the population was involved in agricultural pursuits during the late eighteenth century. One hundred years later, the corresponding figure was still 72%.  ^ Einhorn, Eric and John Logue (1989), p. 8. ^ Ulf Beijbom, "European emigration", The House of Emigrants, Växjö, Sweden Arhivat în 3 august 2008, la Wayback Machine. ^ a b Koblik, pp. 9–10. ^ „Sweden: Social and economic conditions (2007)”. Britannica.com. Arhivat din original la 30 mai 2008. Accesat în 19 februarie 2007.  ^ Koblik, p. 11: "The agrarian revolution in Sweden is of fundamental importance for Sweden's modern development. Throughout Swedish history the countryside has taken an unusually important role in comparison with other European states." ^ Koblik, p. 90. "It is usually suggested that between 1870 and 1914 Sweden emerged from its primarily agrarian economic system into a modern industrial economy." ^ Siney, Marion C. (1975). „Swedish neutrality and economic warfare in World War I”. Conspectus of History. 1 (2).  ^ a b Koblik, pp. 303–313. ^ Nordstrom, p. 315: "Sweden's government attempted to maintain at least a semblance of neutrality while it bent to the demands of the prevailing side in the struggle. Although effective in preserving the country's sovereignty, this approach generated criticism at home from many who believed the threat to Sweden was less serious than the government claimed, problems with the warring powers, ill feelings among its neighbours, and frequent criticism in the postwar period." ^ a b c Nordstrom, pp. 313–319. ^ Zubicky, Sioma (1997). Med förintelsen i bagaget (în suedeză). Stockholm: Bonnier Carlsen. p. 122. ISBN 978-91-638-3436-3.  ^ „Raoul Wallenberg”. Jewishvirtuallibrary.org. Arhivat din original la 5 decembrie 2014. Accesat în 28 august 2014.  ^ Nordstrom, pp. 335–339. ^ a b Globalization and Taxation: Challenges to the Swedish Welfare State. By Sven Steinmo. ^ „Finland: Now, the Seven and a Half”. Time. 7 aprilie 1961. Arhivat din original la 4 noiembrie 2011. Accesat în 18 iulie 2009.  ^ Nordstrom, p. 344: "During the last 25 years of the century a host of problems plagued the economies of Norden and the West. Although many were present before, the 1973 and 1980 global oil crises acted as catalysts in bringing them to the fore." ^ Englund, P. 1990. "Financial deregulation in Sweden." European Economic Review 34 (2–3): 385–393. Korpi TBD. Meidner, R. 1997. "The Swedish model in an era of mass unemployment." Economic and Industrial Democracy 18 (1): 87–97. Olsen, Gregg M. 1999. "Half empty or half full? The Swedish welfare state in transition." Canadian Review of Sociology & Anthropology, 36 (2): 241–268. ^ „Sweden's 'Crazy' 500% Interest Rate; Fails to Faze Most Citizens, Businesses; Hike Seen as Short-Term Move to Protect Krona From Devaluation”. Highbeam.com. 18 septembrie 1992. Arhivat din original la 15 februarie 2011. Accesat în 3 august 2010.  ^ Jonung, Lars; Kiander, Jaakko; Vartia, Pentti (2009). The Great Financial Crisis in Finland and Sweden. Edward Elgar Publishing. ISBN 978-1-84844-305-1. Accesat în 1 iulie 2015.  ^ „New Swedish weapon in Iraq”. The Local⁠(d). 7 februarie 2006. Arhivat din original la 29 aprilie 2013. Accesat în 10 iunie 2013.  ^ „Rioting breaks out in Malmö suburb”. The Local⁠(d). Arhivat din original la 26 iulie 2013. Accesat în 30 iunie 2013.  ^ „Fires and rioting after Malmö suburb unrest”. The Local⁠(d). Arhivat din original la 5 februarie 2013. Accesat în 30 iunie 2013.  ^ „Sweden Riots Put Faces to Statistics as Stockholm Burns”. Bloomberg News⁠(d). Arhivat din original la 8 iulie 2013. Accesat în 30 iunie 2013.  ^ Higgins, Andrew (26 mai 2013). „In Sweden, Riots Put an Identity in Question”. The New York Times. Arhivat din original la 31 mai 2013. Accesat în 1 iunie 2013.  ^ „Sweden parties reach budget deal to avoid snap election”. BBC News. 27 decembrie 2014. Arhivat din original la 6 ianuarie 2016. Accesat în 9 ianuarie 2016.  ^ Bilefsky, Dan (5 ianuarie 2016). „Sweden and Denmark add border controls to stem flows of migrants”. The New York Times. Arhivat din original la 7 ianuarie 2016. Accesat în 9 ianuarie 2016.  ^ „Immigration: Sweden rolls back strict rules on family reunification”. 19 iunie 2019. Accesat în 7 august 2019. 
    Read less

Phrasebook

Buna ziua
Hallå
Lume
Värld
Salut Lume
Hej världen
Mulțumesc
Tack
La revedere
Adjö
da
Ja
Nu
Nej
Ce mai faci?
Hur mår du?
Bine, mulțumesc
Bra tack
Cât face?
vad kostar det?
Zero
Noll
unu
Ett

Where can you sleep near Suedia ?

Booking.com
487.412 visits in total, 9.187 Points of interest, 404 Destinations, 38 visits today.