Context of Slovenia

Slovenia (în slovenă Slovenija; ), oficial Republica Slovenia (în slovenă Republika Slovenija abr.: RS), este un stat suveran situat în sudul Europei Centrale, la o răscruce de drumuri culturale și comerciale europene importante. Se învecinează cu Italia spre vest, Austria spre nord, Ungaria spre nord-est, Croația spre sud-est și are o mică ieșire la Marea Adriatică spre sud-vest. Acoperă 20.273 kilometri pătrați și are o populație de 2,07 milioane de locuitori. Unul dintre statele succesoare ale fostei Iugoslavii, Slovenia este o republică parlamentară, membră a Națiunilor Unite, a Uniunii Europene și a NATO. Capitala și cel mai mare oraș este Ljubljana.

Slovenia are un relief predominant montan, cu o climă continentală, cu excepția litoralului sloven, care are o climă submediteraneană, și a nord-vestului, care are un climat alpin. În plus, Alpii Dinarici și Câmpia Panonică se întâlnesc pe teritoriul Slovenie...Citiţi mai departe

Slovenia (în slovenă Slovenija; ), oficial Republica Slovenia (în slovenă Republika Slovenija abr.: RS), este un stat suveran situat în sudul Europei Centrale, la o răscruce de drumuri culturale și comerciale europene importante. Se învecinează cu Italia spre vest, Austria spre nord, Ungaria spre nord-est, Croația spre sud-est și are o mică ieșire la Marea Adriatică spre sud-vest. Acoperă 20.273 kilometri pătrați și are o populație de 2,07 milioane de locuitori. Unul dintre statele succesoare ale fostei Iugoslavii, Slovenia este o republică parlamentară, membră a Națiunilor Unite, a Uniunii Europene și a NATO. Capitala și cel mai mare oraș este Ljubljana.

Slovenia are un relief predominant montan, cu o climă continentală, cu excepția litoralului sloven, care are o climă submediteraneană, și a nord-vestului, care are un climat alpin. În plus, Alpii Dinarici și Câmpia Panonică se întâlnesc pe teritoriul Sloveniei. Țara, marcată de o diversitate biologică semnificativă, este una dintre cele mai bogate în apă din Europa, cu o rețea densă de râuri, un sistem acvifer bogat și cu cursuri de apă subterane carstice. Peste jumătate din teritoriu este acoperit de pădure. Locuirea umană a Sloveniei este dispersată și neuniformă.

Slovenia a fost de-a lungul istoriei la răscrucea limbilor și culturilor slave, germanice și romanice. Deși populația nu este omogenă, slovenii reprezintă majoritatea. Limba slovenă, din familia slavă de sud, este limba oficială în întreaga țară. Slovenia este o țară în mare măsură secularizată, dar catolicismul⁠(d) și luteranismul au influențat în mod semnificativ cultura și identitatea sa. Economia Sloveniei este mică, deschisă și orientată spre export⁠(d) și a fost puternic influențată de condițiile internaționale. A fost grav afectată de criza zonei euro care a început în 2009. Principalul domeniu economic îl constituie serviciile⁠(d), urmate de industrie și construcții.

Istoric, teritoriul actual al Sloveniei a făcut parte din numeroase state diferite, printre care Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Imperiul Carolingian și Sfântul Imperiu Roman, Monarhia Habsburgică, Republica Venețiană, Provinciile Ilirice⁠(d) napoleoniene sub administrație franceză, Imperiul Austriac și Austro-Ungaria. În octombrie 1918, slovenii și-au exercitat pentru prima oară auto-determinarea și au cofondat Statul slovenilor, croaților și sârbilor. În decembrie 1918, el a fuzionat cu Regatul Serbiei în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (redenumit în 1929 Regatul Iugoslaviei).

În timpul celui de al Doilea Război Mondial (1939-1945), Germania, Italia și Ungaria au ocupat și anexat Slovenia (1941-1945), o mică zonă fiind transferată Statului Independent al Croației, un stat-marionetă nazist. În 1945, Slovenia a devenit membră fondatoare a Republicii Populare Federale Iugoslavia, redenumită în 1963 Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. În primii ani de după al Doilea Război Mondial, acest stat a fost inițial aliat cu Blocul Estic, însă nu a aderat niciodată la Pactul de la Varșovia și în 1961 a devenit unul dintre fondatorii Mișcării de Nealiniere.

În iunie 1991, după introducerea democrației reprezentative multi-partid, Slovenia s-a separat de Iugoslavia și a devenit o țară independentă. În 2004, a intrat în NATO și în Uniunea Europeană; în 2007 a devenit prima țară fostă comunistă⁠(d) care a aderat la zona euro; iar în 2010 a aderat la OCDE, asociația globală a țărilor dezvoltate cu venituri ridicate.

More about Slovenia

Basic information
  • Currency Euro
  • Native name Slovenija
  • Calling code +386
  • Internet domain .si
  • Mains voltage 230V/50Hz
  • Democracy index 7.54
Population, Area & Driving side
  • Population 1913355
  • Zonă 20271
  • Driving side right
Istoric
  • De la preistorie la colonizarea slavă Preistorie Citiţi mai departe
    De la preistorie la colonizarea slavă Preistorie  Os găurit de urs de peșteră⁠(d), probabil un flaut, de la Divje babe⁠(d)

    Slovenia de astăzi a fost locuită încă din perioada preistorică. Există dovezi ale locuinței umane de acum aproximativ 250.000 de ani.[1] Un os de urs de peșteră cu găuri⁠(d), datând de acum 43.100 ± 700 ani, găsit în 1995 în peștera Divje Babe lângă Cerkno, este considerat a fi un fel de flaut și, probabil, cel mai vechi instrument muzical descoperit în lume.[2] În anii 1920 și 1930, artifacte aparținând omului de Cro-Magnon, cum ar fi oasele găurite, instrumente de os și un ac, au fost găsite de arheologul Srečko Brodar⁠(d) în Peștera Potok⁠(d). [3][4]

    În 2002, au fost descoperite rămășițe de locuințe⁠(d) vechi de peste 4500 de ani în mlaștinile Ljubljanei⁠(d), în prezent protejate în patrimoniul mondial UNESCO, împreună cu roata de lemn din mlaștinile Ljubljanei⁠(d), cea mai veche roată din lemn din lume.[5] Ea arată că roțile din lemn au apărut aproape simultan în Mesopotamia și în Europa.[6] În perioada de tranziție dintre epoca bronzului și cea a fierului, a înflorit cultura câmpurilor de urne. S-au găsit rămășițe arheologice din perioada Hallstatt, în special în sud-estul Sloveniei, printre care mai multe situle⁠(d) în Novo Mesto, „orașul situlelor”.[7] În Epoca Fierului, Slovenia de astăzi a fost locuită de triburile ilirice și celtice până în secolul I î.e.n.

    Epoca romană  Zidul roman de sud al Emonei (reconstrucție) în actuala Ljubljana

    Zona care este actualmente Slovenia a fost în epoca romană împărțită între Venetia et Histria (regiunea X a Italiei Romane în împărțirea lui Augustus) și provinciile Pannonia și Noricum. Romanii au înființat așezări la Emona (Ljubljana), Poetovio (Ptuj) și Celeia (Celje); și au construit drumuri comerciale și militare care treceau prin actuala Slovenie din Italia în Pannonia. În secolele al V-lea și al VI-lea, zona a fost supusă invaziilor hunilor și triburilor germane în timpul incursiunilor lor în Italia. O parte a teritoriului interior a fost protejată cu o linie defensivă de turnuri și ziduri numită Claustra Alpium Iuliarum⁠(d). O luptă crucială⁠(d) între Teodosie I și Eugeniu⁠(d) a avut loc în Valea Vipava⁠(d) în anul 394.

    Colonizarea slavă

    Triburile slave au migrat în zona alpină după plecarea spre vest a lombarzilor (ultimul trib germanic) în 568, iar sub presiunea avarilor, au început să colonizeze Alpii Orientali⁠(d). De la 623 la 624 sau posibil 626, regele Samo i-a unit pe slavii alpini și occidentali împotriva avarilor și popoarelor germanice și a înființat ceea ce se numește Regatul lui Samo. După moartea lui Samo și dezintegrarea acestui stat în 658 sau 659, strămoșii slovenilor situați în actuala Carintie au format ducatul independent Carantania, [8] și Carniola, devenită și ea mai târziu ducat. Alte părți ale Sloveniei de astăzi au fost din nou dominate de avari înainte de victoria lui Carol cel Mare asupra lor în 803. În timp, nou-veniții slavi au asimilat populația autohtonă, compusă din triburi ilirice, celtice, germanice și tracice, dar și coloniștii romani de aici, din această sinteză etno-lingvistică rezultând poporul sloven.

     Piatra Prințului, simbol al ducatului CarantaniaEvul Mediu

    Carantanii⁠(d), unul dintre grupurile ancestrale ale slovenilor moderni, în special ai slovenilor carintieni⁠(d), au fost primii slavi care au acceptat creștinismul⁠(d). Ei erau fost creștinați mai ales de misionari irlandezi, printre care Modestus⁠(d), cunoscut sub numele de „Apostolul Carantanilor”. Acest proces, alături de creștinarea bavarezilor⁠(d), a fost descris mai târziu în memorandumul cunoscut sub numele de Conversio Bagoariorum et Carantanorum⁠(d), despre care se crede că a exagerat rolul Bisericii din Salzburg în procesul de creștinare, în dauna unor eforturi similare ale Patriarhiei din Aquileia.

     Ilustrare a unui ritual democratic străvechi al triburilor vorbitoare de limbă slovenă, care avea loc la Piatra Prințului⁠(d) în limba slovenă până în 1414.

    La mijlocul secolului al VIII-lea, Carantania a devenit un ducat vasal sub conducerea bavarezilor, care au început să răspândească creștinismul. Trei decenii mai târziu, carantanii⁠(d) au fost incluși, împreună cu bavarezii, în Imperiul Carolingian. În aceeași perioadă, Carniola a intrat și ea sub dominația francilor și a fost creștinat de către Aquileia. În urma rebeliunii anti-france a lui Ljudevit Posavski⁠(d) de la începutul secolului al IX-lea, francii i-au înlăturat pe prinții carantanieni, înlocuindu-i cu ducii lor de frontieră. În consecință, sistemul feudal franc a ajuns pe teritoriul sloven.

    După victoria împăratului Otto I asupra maghiarilor din 955, teritoriul sloven a fost împărțit într-o serie de regiuni de graniță ale Sfântului Imperiu Roman. Carantania, fiind cea mai importantă, a fost ridicată la rangul, ca Ducatul Carintiei în 976.

    Până în secolul al XI-lea, germanizarea a ceea ce este acum Austria Inferioară a izolat efectiv teritoriul locuit de sloveni de ceilalți slavii occidentali, grăbind dezvoltarea slavilor din Carantania⁠(d) și Carniola într-un grup etnic carantian-carniolan-sloven. În Evul Mediu târziu, provinciile istorice Carniola, Styria, Carintia, Gorizia, Trieste și Istria s-au dezvoltat din regiunile de frontieră și au fost încorporate în statul german medieval. Consolidarea și formarea acestor ținuturi istorice au avut loc într-o perioadă lungă de timp între secolele al XI-lea și al XIV-lea și au fost conduse de o serie de familii feudale importante, cum ar fi ducii de Spannheim, contele de Gorizia, contele de Celje și, în cele din urmă, casa de Habsburg. Într-un proces paralel, o colonizare germană intensă a diminuat semnificativ dimensiunile zonelor locuite de vorbitorii de slovenă. Până în secolul al XV-lea, teritoriul etnicilor sloveni⁠(d) a fost redus la dimensiunea actuală. [9]

    În secolul al XIV-lea, cea mai mare parte a teritoriului Sloveniei de astăzi a fost preluat de Habsburgi, clanul maghiar Záh administrând teritoriile care legau Slovenia de Slovacia și Moravia a fost exterminat în 1330, iar slovenii au pierdut definitv legătura cu rudele lor slovace. Conții de Celje, o familie feudală din această zonă, care în 1436 a dobândit titlul de prinți, au fost o vreme concurenții puternici ai Habsburgilor. Această mare dinastie, importantă la nivel politic european, cu centrul pe teritoriul Sloveniei, a dispărut în 1456. Numeroasele sale mari moșii au devenit ulterior proprietatea Habsburgilor, care au păstrat controlul asupra zonei până la începutul secolului al XX-lea. Patria del Friuli⁠(d) a dominat actuala Slovenie de vest până la cucerirea venețiană în 1420.

     Armata otomană în luptă cu Habsburgii⁠(d) în Slovenia de astăzi în timpul Marelui Război al Ligii Sfinte.

    La sfârșitul Evului Mediu, Țările Slovene⁠(d) au suferit un regres economic și demografic grav din cauza raidurilor turcești⁠(d). În 1515, o răscoală țărănească⁠(d) s-a răspândit pe aproape întregul teritoriu sloven. În 1572 și 1573, revolta țărănească croato-slovenă⁠(d) a provocat dezastru în toată regiunea. Astfel de revolte, adesea întâmpinate cu înfrângeri sângeroase, au continuat pe parcursul secolului al XVII-lea. [9]

    Perioada modernă timpurie

    Republica Venețiană a fost dizolvată de Franța, iar Slovenia venețiană a fost transferată Imperiului Austriac în 1797. Țările Slovene⁠(d) au făcut parte din Provinciile Ilirice⁠(d) administrate de francezi, înființate de Napoleon, apoi din Imperiul Austriac și Austro-Ungaria. Slovenii trăiau în cea mai mare parte a Carniolei, în sudul ducatelor din Carintia și Styria, în nordul și estul litoralului austriac, precum și în Prekmurje din Regatul Ungariei.[10] Industrializarea a fost însoțită de construcția de căi ferate care să lege orașele și târgurile, însă urbanizarea era limitată.

    Din cauza oportunităților limitate, între 1880 și 1910 a existat o emigrare extinsă, iar aproximativ 300.000 de sloveni (adică 1 din 6) au emigrat în alte țări,[11] mai ales în SUA, dar și în America de Sud (în principal în Argentina); Germania, Egipt și în orașele mai mari din Austro-Ungaria, în special Viena și Graz. Zona din Statele Unite cu cea mai mare concentrație de imigranți sloveni este Cleveland, Ohio. Celelalte locații din Statele Unite unde s-au stabilit mulți sloveni au fost zone cu activități industriale și miniere importante: Pittsburgh, Chicago, Pueblo, Butte, Minnesota de Nord și Valea Salt Lake. Bărbații erau importanți ca muncitori în industria minieră, datorită unor aptitudini pe care le-au deprins în Slovenia. În ciuda acestui fapt, populația slovenă a crescut semnificativ.[11] Alfabetizarea a fost extrem de ridicată, la 80-90%.[11]

    În secolul al XIX-lea a apărut o revigorare a culturii în limba slovenă, însoțită de o căutare naționalistă romantică⁠(d) pentru autonomie culturală și politică. Ideea unei Slovenii Unite⁠(d), înaintată mai întâi în timpul revoluțiilor din 1848, a devenit platforma comună a majorității partidelor și mișcărilor politice slovene din Austro-Ungaria. În aceeași perioadă, iugoslavismul⁠(d), o ideologie care subliniază unitatea tuturor popoarelor slave din sud, s-a răspândit ca reacție la naționalismul pan-german⁠(d) și iredentismul italian⁠(d).

    Primul Război Mondial  Bătăliile de pe Isonzo au avut loc mai ales în zonele muntoase accidentate deasupra râului Soča.

    Primul Război Mondial a adus pierderi grele slovenilor, în special în cele douăsprezece bătălii de pe Isonzo, care au avut loc în zona actualei frontiere de vest a Sloveniei cu Italia. Sute de mii de soldați sloveni au fost luați în armata austro-ungară, și peste 30.000 dintre ei au murit. Sute de mii de sloveni din Gorizia și Gradisca au fost strămutați în lagărele de refugiați⁠(d) din Italia și Austria. În timp ce refugiații din Austria au primit un tratament decent, refugiații sloveni din lagărele italiene au fost tratați ca dușmani ai statului și câteva mii au murit de malnutriție și boli între 1915 și 1918. [12] Zone întregi din litoralul sloven au fost distruse.

    Tratatul de la Rapallo⁠(d) din 1920 a lăsat aproximativ 327.000 de persoane din populația totală de 1,3 milioane de sloveni în Italia.[13][14] După ce fasciștii au preluat puterea în Italia, ei au fost supuși unei politici de italianizare fascistă⁠(d) violentă. Aceasta a dus la emigrarea în masă a slovenilor, în special a clasei de mijloc, din Litoral⁠(d) și Trieste în Iugoslavia și America de Sud. Cei care au rămas au organizat mai multe rețele conectate de rezistență pasivă și armată. Cea mai cunoscută a fost organizația militantă antifascistă TIGR⁠(d), formată în 1927 pentru a lupta împotriva opresiunii fasciste a populației slovene și croate în Veneția Iuliană⁠(d).[15][16]

    Regatul sârbilor, croați și slovenilor (mai târziu Regatul Iugoslaviei)  Proclamarea statului sloven, croat și sârb în Piața Congresului⁠(d) din Ljubljana la 20 octombrie 1918

    Partidul Popular Sloven⁠(d) a lansat o mișcare de autodeterminare, cerând crearea unui stat al slavilor de sud, semi-independent, sub conducere habsburgică. Propunerea a fost ridicată de majoritatea partidelor slovene și a urmat o mobilizare în masă a societății civile slovene, cunoscută sub numele de Mișcarea Declarației.[17] Această cerere a fost respinsă de elitele politice austriece; dar după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar în urma Primului Război Mondial, Consiliul Național al Slovenilor, Croaților și Sârbilor a preluat puterea la Zagreb la 6 octombrie 1918. La 29 octombrie, independența a fost declarată de o reuniune națională în Ljubljana și de către parlamentul croat, declarând înființarea noului stat al slovenilor, croaților și sârbilor.

     Hartă care prezintă teritoriul actual al Sloveniei, cu limitele regionale tradiționale; teritoriile slovenofone anexate de Italia după Primul Război Mondial sunt afișate în dungi

    La 1 decembrie 1918, statul slovenilor, croaților și sârbilor s-a unit cu Serbia, devenind parte a noului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor; în 1929, el și-a schimbat numele în Regatul Iugoslaviei. Cea mai mare parte a teritoriului Sloveniei, fiind cel mai industrializat și mai occidentalizat, comparativ cu alte părți mai puțin dezvoltate ale Iugoslaviei, a devenit principalul centru al producției industriale: în comparație cu Serbia, de exemplu, producția industrială slovenă era de patru ori mai mare; și față de Macedonia, de 22 de ori. Perioada interbelică a adus și mai multă industrializare Sloveniei, cu o creștere economică rapidă în anii 1920, urmată de o ajustare economică relativ reușită după Marea Criză Economică din 1929.

    În urma unui plebiscit din octombrie 1920, sudul slovenofon al Carintiei a fost cedat Austriei. Prin Tratatul de la Trianon, pe de altă parte, Regatul Iugoslaviei a primit regiunea Prekmurje, locuită de sloveni, care făcea parte din jumătatea maghiară a Austro-Ungariei.

    Slovenii care locuiesc în teritorii care au căzut sub conducerea statelor vecine — Italia, Austria și Ungaria — au fost supuși asimilării.

    Al Doilea Război Mondial

    Slovenia a fost singura națiune europeană de astăzi care a fost separată în trei și complet anexată atât de Germania Nazistă, cât și de Italia fascistă în timpul celui de al Doilea Război Mondial.[18] În plus, regiunea Prekmurje din est a fost atașată Ungariei, iar câteva sate din Valea inferioară a Savei⁠(d) au fost încorporate în nou-creatul Stat Independent al Croației (NDH).

     Adolf Hitler și Martin Bormann vizitează Maribor în aprilie 1941.

    Forțele Axei au invadat Iugoslavia în aprilie 1941 și au învins țara în câteva săptămâni. Partea de sud a Sloveniei, inclusiv Ljubljana, a fost anexată Italiei, în timp ce naziștii au preluat partea nordică și estică a țării. Naziștii aveau un plan de purificare etnică a acestor zone[19] și au reinstalat sau au expulzat populația civilă slovenă în statele-marionetă Serbia lui Nedić (7500) și Croația ustașilor (10.000). În plus, aproximativ 46.000 de sloveni au fost expulzați în Germania, inclusiv copii care au fost separați de părinți și dați unor familii germane.[20][21] În același timp, etnicii germani din enclava Gottschee⁠(d) din zona anexată de Italia au fost strămutați în zonele controlate de naziști, curățate de populația slovenă.[22] Aproximativ 30.000 până la 40.000 de bărbați sloveni au fost recrutați în armata germană și trimiși pe frontul de est. Limba slovenă a fost interzisă în educație, iar utilizarea ei în viața publică a fost limitată la minimul absolut.[18]

    În partea de central-sudică a Sloveniei, anexată de Italia fascistă și redenumită provincia Lubiana⁠(d), în aprilie 1941 a fost organizat Frontul Sloven de Eliberare Națională⁠(d). Condus de Partidul Comunist, el a format unitățile partizane slovene⁠(d) ca parte a partizanilor iugoslavi în frunte cu liderul comunist Josip Broz Tito.[23][24]

     Partizani luptând pentru regiunea Trieste și Primorje, 1945

    După declanșarea rezistenței în vara anului 1941, a crescut și violența italiană împotriva populației civile slovene. Autoritățile italiene au deportat circa 25.000 de persoane în lagărele de concentrare⁠(d), adică 7,5% din populația zonei de ocupație. Cele mai grele condiții erau în lagărele Rab⁠(d) și Gonars⁠(d). Pentru a contracara insurgența condusă de comuniști, italienii au sponsorizat unități antigherilă locale, formate în mare parte din populația conservatoare catolică locală, care respingea violența revoluționară a partizanilor. După armistițiul cu Italia din septembrie 1943, germanii au preluat atât provincia Ljubljana, cât și litoralul sloven, încorporându-le în zona operațională a litoralului Mării Adriatice. Ei au unit contrainsurgența anticomunistă slovenă în Garda Internă Slovenă⁠(d) și au stabilit un regim-marionetă în provincia Ljubljana. Rezistența anti-nazistă s-a extins însă, creându-și propriile structuri administrative ca bază pentru statalitatea slovenă în cadrul unei noi Iugoslavii federale și socialiste.[25][26]

    În 1945, Iugoslavia a fost eliberată de rezistența partizană și în curând a devenit o federație socialistă cunoscută sub numele de Republica Populară Federală Iugoslavia. Slovenia a aderat la federație ca republică constitutivă, condusă de propria sa conducere pro-comunistă.

    Aproximativ 8% din întreaga populație slovenă a decedat în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Mica comunitate evreiască, în cea mai mare parte stabilită în regiunea Prekmurje, a pierit în 1944 în holocaustul evreilor maghiari⁠(d). Minoritatea vorbitoare de limbă germană, care reprezenta 2,5% din populația Sloveniei înainte de al Doilea Război Mondial, a fost fie expulzată, fie ucisă în urma războiului. Sute de italieni istrieni și sloveni⁠(d) care s-au opus comunismului au fost uciși în masacrele din foibe⁠(d) și mai mult de 25.000 au fugit sau au fost expulzați din Istria slovenă⁠(d) în urma războiului.[27]

    Perioada socialistă  Locația Sloveniei în Republica Socialistă Federală Iugoslavia

    După restabilirea Iugoslaviei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Slovenia a devenit parte a Iugoslaviei Federale. A fost format un stat socialist, dar din cauza rupturii Tito-Stalin din 1948, libertățile economice și personale au rămas mai largi decât în țările Blocul Răsăritean. În 1947, litoralul sloven⁠(d) și jumătatea de vest a Carniolei Interioare⁠(d), care fuseseră anexate de Italia după Primul Război Mondial, au fost atașate Sloveniei.

    După eșecul colectivizării forțate, care a fost încercată din 1949-1953, s-a introdus o politică de liberalizare economică treptată, cunoscută sub denumirea de autogestiune muncitorească⁠(d), sub îndrumarea și supravegherea teoreticianului marxist și liderului comunist Edvard Kardelj⁠(d), principalul ideolog al căii titoiste⁠(d) către socialism. Cei suspectați de a fi adversari ai acestei politici, atât din interiorul, cât și din afara Partidului Comunist, au fost persecutați și mii de oameni au fost trimiși la Goli Otok.

     Josip Broz Tito a condus RSF Iugoslavia între 1944 și 1980; În fotografie: Tito cu președintele american Richard Nixon la Casa Albă, 1971

    Sfârșitul anilor 1950 a adus o politică de liberalizare în sfera culturală, iar limitarea trecerii frontierei cu Italia și Austria învecinate a fost permisă din nou. Până în anii 1980, Slovenia s-a bucurat de o autonomie relativ largă în cadrul federației. În 1956, Josip Broz Tito, alături de alți lideri, a fondat Mișcarea de Nealiniere. În special în anii 1950, economia Sloveniei s-a dezvoltat rapid și a fost puternic industrializată. Odată cu descentralizarea economică a Iugoslaviei în 1965-1966, produsul intern al Sloveniei ajunsese de 2,5 ori mai mare decât media republicilor iugoslave.

    Opoziția față de regim a fost în mare parte limitată la cercurile intelectuale și literare și a devenit deosebit de vocală după moartea lui Tito în 1980, când situația economică și politică din Iugoslavia a devenit foarte tensionată.[9] Disputele politice pe marginea măsurilor economice au fost reluate în sentimentul publicul, deoarece mulți sloveni simțeau că sunt exploatați economic, trebuind să susțină o administrație federală costisitoare și ineficientă.

    Primăvara Slovenă, democrația și independența

    În 1987, un grup de intelectuali a cerut independența Sloveniei în numărul 57⁠(d) al revistei Nova revija⁠(d). S-au declanșat numeroase cereri de democratizare și de mai multă independență pentru Slovenia. O mișcare democratică de masă, coordonată de Comitetul pentru Apărarea Drepturilor Omului⁠(d), a cerut comuniștilor să se orienteze în direcția reformelor democratice.

    În septembrie 1989, au fost adoptate numeroase amendamente constituționale⁠(d) pentru introducerea democrației parlamentare în Slovenia.[28][29] La 7 martie 1990, Adunarea Sloveniei a schimbat denumirea oficială a statului în „Republica Slovenia”.[30][31] În aprilie 1990 au avut loc primele alegeri democratice în Slovenia, iar mișcarea unită de opoziție DEMOS⁠(d) condusă de Jože Pučnik⁠(d) a ieșit victorioasă.

     Forțele slovene atacă un tanc al armatei iugoslave în timpul Războiului de Zece Zile, 1991

    Evenimentele revoluționare inițiale din Slovenia au precedat revoluțiile din 1989 în Europa de Est cu aproape un an, dar au fost în mare parte uitate de observatorii internaționali. La 23 decembrie 1990, peste 88% din alegători au votat pentru o Slovenie suverană și independentă. [32][33] La 25 iunie 1991, Slovenia a devenit independentă[34] prin transmiterea documentelor juridice corespunzătoare.[35] În zorii zilei de 27 iunie, Armata Populară Iugoslavă a trimis forțe pentru a preveni măsuri suplimentare de separare a Sloveniei, ceea ce a dus la Războiul de Zece Zile.[36] [37] La 7 iulie, s-a semnat Acordul de la Brijuni, implementând un armistițiu și un moratoriu de trei luni pe independența Sloveniei.[38] La sfârșitul lunii, ultimii soldați ai armatei iugoslave au părăsit Slovenia.

    În decembrie 1991 a fost adoptată o nouă constituție,[35] urmată în 1992 de legile privind deznaționalizarea și privatizarea.[39] Membrii Uniunii Europene au recunoscut Slovenia ca stat independent la 15 ianuarie 1992, iar Organizația Națiunilor Unite a acceptat-o ca membră pe 22 mai 1992.[40]

    Slovenia a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004. Slovenia are un comisar în Comisia Europeană și șapte europarlamentari sloveni în Parlamentul European. Tot în 2004, Slovenia a aderat și la NATO. Slovenia a reușit ulterior să îndeplinească criteriile de la Maastricht⁠(d) și a aderat la Zona Euro (prima țară post-comunistă care a realizat acest lucru) la 1 ianuarie 2007. A fost prima țară postcomunistă care a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, pentru primele șase luni ale anului 2008. La 21 iulie 2010, a devenit membră a OCDE.[41]

    ^ „Milestones - slovenia.si”. www.slovenia.si.  ^ Luthar, Oto (2008). „From Prehistory to the End of the Ancient World”. The Land Between: A History of Slovenia. Peter Lang. p. 15. ISBN 978-3-631-57011-1.  ^ „Potočka zijavka”. Parc.si. Palaeolithic Research Centre. Arhivat din original la 3 octombrie 2012.  ^ Debeljak, Irena; Turk, Matija. „Potočka zijalka”. În Šmid Hribar; Mateja Torkar; Gregor Golež; Mateja Podjed; Dan. Drago Kladnik; Drago. Erhartič; Bojan Pavlin; Primož. Jerele, Ines. Enciklopedija naravne in kulturne dediščine na Slovenskem – DEDI (în slovenă). Arhivat din original la 15 mai 2012. Accesat în 12 martie 2012.  ^ „The oldest wooden wheel in the world: Virtual exhibition”. 4 ianuarie 2013. Arhivat din original la 23 ianuarie 2013.  ^ Alexander Gasser (martie 2003). „World's Oldest Wheel Found in Slovenia”. Government Communication Office of the Republic of Slovenia. Arhivat din original la 14 iulie 2012. Accesat în 19 august 2010.  ^ „Application for the Title of the European Capital of Culture 2012” (PDF). City Municipality of Maribor. 2008. Arhivat din original (PDF) la 6 aprilie 2020. Accesat în 7 martie 2019.  ^ Štih, Peter (2009). Na stičišču svetov: slovenska zgodovina od prazgodovinskih kultur do konca 18. stoletja [At the Junction of the Worlds: Slovene History from the Prehistoric Cultures to the End of the 18th Century] (în Slovenian). Modrijan Publishing House. p. 33. ISBN 978-961-241-375-0.  ^ a b c „About Slovenia – Culture of Slovenia”. Culture.si. Accesat în 2 iunie 2012.  ^ Lenček, Rado (1990). „Note: The Terms Wende – Winde, Wendisch – Windisch in the Historiographic Tradition of the Slovene Lands”. Slovene Studies. 12 (1): 94.  ^ a b c Benderly, Jill; Kraft, Evan (1996). „In the Beginning: The Slovenes from the Seventh Century to 1945”. Independent Slovenia: Origins, Movements, Prospects. Palgrave Macmillan. pp. 9–11. ISBN 978-0-312-16447-8.  ^ Petra Svoljšak, Slovenski begunci v Italiji med prvo svetovno vojno (Ljubljana 1991). ^ Lipušček, U. (2012) Sacro egoismo: Slovenci v krempljih tajnega londonskega pakta 1915, Cankarjeva založba, Ljubljana. ISBN: 978-961-231-871-0 ^ Cresciani, Gianfranco (2004) Clash of Civilizations Arhivat în 6 mai 2020, la Wayback Machine., Societatea Italiană Istorică Journal, Vol. 12, nr. 2, pag. 4 ^ Mira Cencič, TIGR (Ljubljana: Mladinska knjiga, 1997) ^ Tatjana Rejec, Pricevanja o TIGR-u (Ljubljana: Slovenska matica⁠(d), 1995) ^ Kranjec, Silvo (1925). „Korošec Anton”. Slovenski biografski leksikon (în Slovenian) (ed. Online). Academia Slovenă de Științe și Arte⁠(d). Arhivat din original la 23 august 2011. Accesat în 24 iulie 2010.  ^ a b Gregor Joseph Kranjc (2013). Pentru a merge cu Diavolul, Universitatea din Toronto Press, Academia de Editura Scholarly, p. introducere 5 ^ Haar, I., Fahlbusch, M. (2006): German Scholars and Ethnic Cleansing, 1919–1945, Berghahn Books, ISBN: 9781845450489, p. 115 ^ Lukšič-Hacin, M., Mlekuž J. (2009): Go Girls!: When Slovenian Women Left Home, Založba ZRC SAZU, ISBN: 9789612541705, p. 55 ^ Zdravko Troha (2004). Kočevski Nemci – partizani [fotografije Zdravko Troha, Pokrajinski muzej Kočevje, Arhiv Slovenije]. Ljubljana: Slovensko kočevarsko društvo Peter Kosler. ISBN: 961-91287-0-2 ^ Lumans, V.O. (1993):Himmler's Auxiliaries: The Volksdeutsche Mittelstelle and the German National Minorities of Europe, 1933–1945, Univ of North Carolina Press, ISBN: 9780807820667, p. 175 ^ Jeffreys-Jones, R.⁠(d) (2013): In Spies We Trust: The Story of Western Intelligence, Oxford University Press, ISBN: 9780199580972 ^ Adams, Simon (2005): The Balkans, Black Rabbit Books, ISBN: 9781583406038 ^ Tomasevich, Jozo (2001). War and Revolution in Yugoslavia, 1941–1945: Occupation and Collaboration. 2. San Francisco: Stanford University Press. pp. 96–97. ISBN 0-8047-3615-4.  ^ Rusinow, Dennison I. (1978). The Yugoslav experiment 1948–1974. University of California Press. p. 2. ISBN 0-520-03730-8.  ^ „Slovene-Italian Relations 1880–1956 – Report of the Slovene-Italian historical and cultural commission”. Arhivat din original la 8 aprilie 2008. Accesat în 7 martie 2019.  ^ Zajc, Drago (2004). Razvoj parlamentarizma: funkcije sodobnih parlamentov [The Development of Parliamentarism: The Functions of Modern Parliaments] (PDF) (în Slovenian). Publishing House of the Faculty of Social Sciences, University of Ljubljana. p. 109. ISBN 961-235-170-8.  ^ „Osamosvojitveni akti Republike Slovenije” (în slovenă). Office for Legislation, Government of the Republic of Slovenia. Accesat în 27 decembrie 2011.  ^ Innovatif and ORG.TEND (14 mai 1992). „Year 1990 | Slovenia 20 years”. Twenty.si. Accesat în 2 iunie 2012.  ^ „Odlok o razglasitvi ustavnih amandmajev k ustave Socialistične Republike Slovenije” (PDF). Uradni list Republike Slovenije (în slovenă). 16 martie 1990. Accesat în 27 decembrie 2011.  ^ Felicijan Bratož, Suzana (2007). Prevzem arhivskega gradiva plebiscitnega referenduma o samostojnosti Republike Slovenije (PDF). 6. zbornik referatov dopolnilnega izobraževanja s področja arhivistike, dokumentalistike in informatike v Radencih od 28. do 30. marca 2007 (în slovenă și English). Regional Archives Maribor. pp. 453–458. Arhivat din original (PDF) la 13 noiembrie 2012.  ^ „Volitve” [Elections]. Statistični letopis 2011. Statistical Yearbook 2011. 15. Statistical Office of the Republic of Slovenia. 2011. p. 108.  ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Škrk1999 ^ a b Jonsson, Anna (2006). „Changing Concepts of Rights”. În P. Ramet, Sabrina; Fink-Hafner, Danica. Democratic Transition in Slovenia: Value Transformation, Education, And Media. Texas A&M University Press. p. 75. ISBN 978-1-58544-525-7. [nefuncțională] ^ Race, Helena (2005). "Dan prej" – 26. junij 1991: diplomsko delo (PDF) (în Slovenian). Faculty of Social Sciences, University of Ljubljana. Accesat în 3 februarie 2011.  ^ „About the Slovenian Military Forces: History”. Slovenian Armed Forces, Ministry of Defence. Arhivat din original la 22 iunie 2012. Accesat în 3 februarie 2011.  ^ Bennett, Christopher (1995). „Slovenia Fights”. Yugoslavia's Bloody Collapse: Causes, Course and Consequences. C. Hurst & Co. Publishers. p. 159. ISBN 978-1-85065-232-8.  ^ Klemenčič, Matjaž; Žagar, Mitja (2004). „Democratization in the Beginning of the 1990s”. The Former Yugoslavia's Diverse Peoples: A Reference Sourcebook. ABC-CLIO. p. 298. ISBN 978-1-57607-294-3.  ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Borak2004 ^ „Slovenia's accession to the OECD”. OECD. 21 iulie 2010. Accesat în 22 iulie 2016. 
    Read less

Phrasebook

Buna ziua
zdravo
Lume
svet
Salut Lume
Pozdravljen, svet
Mulțumesc
Hvala vam
La revedere
Adijo
da
ja
Nu
št
Ce mai faci?
kako si
Bine, mulțumesc
V redu, hvala
Cât face?
Koliko je to?
Zero
Nič
unu
ena

Where can you sleep near Slovenia ?

Booking.com
487.354 visits in total, 9.187 Points of interest, 404 Destinations, 39 visits today.