Poporul incaș a apărut ca un trib în zona Cuzco în secolul XII. Sub conducerea lui Manco Capac, ei au format mica cetate-stat Cuzco (Quechua Qosqo) reprezentat pe hartă cu roșu. În 1438 sub conducerea lui Sapa Inca (în traducere numele lui înseamna zguduitorul lumii) Inca a început o extraordinară campanie de expansiune, la sfârșitul căreia aproape întreaga zonă a Anzilor a ajuns sub controlul incașilor.

Pachacuti a reorganizat regatul din Cuzco transformându-l în imperiu, Tahuantinsuyu cu un sistem federal ce consta dintr-o putere centrală cu Inca la conducerea ei și patru conduceri provinciale cu lideri puternici: Chinchasuyu (NW), Antisuyu (NE), Contisuyu (SW) și Collasuyu (SE).

Machu Picchu se crede a fi fost construit tot de Pachacuti.

Pachacuti trimetea spioni în regiunile pe care le dorea în imperiul său, aceștia făceau rapoarte cu privire la organizarea politică, puterea militară și avuție. El trimitea apoi liderilor acestor teritorii mesaje în care accentua beneficiie alăturării la imperiul său, oferindu-le cadouri de lux cum ar fi textile de foarte bună calitate, și le promitea că vor fi mai bogați ca supuși ai Inca. Majoritatea acceptau pașnic supunerea. Fii conducătorilor erau aduși în Cuzco și erau învățați despre sistemul administrativ incaș și se întorceau apoi să conducă teritoriile lor natale. Acest lucru permitea incașilor îndoctrinarea fiilor foștilor conducători.

În tradiția Inca fiul era cel ce conducea armata, astfel Túpac Inca fiul lui Pachacuti a început campania de cuceriri în nord în 1463 continuând-o și după moartea tatălui său în 1471. Cea mai importantă cucerire a sa a fost Regatul Chimor singurul rival serios pe coasta Peru. Imperiul lui Túpac se întindea la nord pană în actualele Ecuador și Columbia.

Huayna Cápac, fiul lui Túpac Inca, a adăugat teritorii semnificative la sud. La apogeu Tahuantinsuyu includea Peru și Bolivia, majoritatea a ceea ce este azi Ecuador, mare parte din Chile, și zone din Argentina și Columbia.

Tahuantinsuyu era casa unei multitudini de limbi, culturi și oameni, teritoriile imperiului nefiind uniform loiale, nici culturile locale pe deplin integrate; de exemplu Chimú au continuat să folosească propia monedă în comerț, în timp ce imperiul, ca un întreg, avea o economie bazată pe schimb și pe taxarea prin produse de lux și muncă. Partea din Chachapoya ce fusese cucerită își exprima ostilitatea aproape pe față, iar nobilii incași au refuzat să se refugieze în regatul acestora după apariția problemelor cauzate de prezența spaniolilor.

 

Alaska
California
Cucerirea spaniolă a Guatemalei
Cucerirea spaniolă a Mexicului
Peru
Cucerirea spaniolă a Yucatánului

Vasco Núñez de Balboa
Francisco Vásquez de Coronado
Hernán Cortés
Juan Ponce de León
Francisco de Montejo
Francisco Pizarro
Hernando de Soto

Conchistadorii conduși de Francisco Pizarro au explorat spre sud din Panama, ajungând pe teritoriile incașilor în 1526. Le-a fost clar că au ajuns pe un teritoriu bogat și, după încă o expediție (în 1529), Pizarro s-a întors în Spania și a primit aprobarea regală de a cuceri regiunea și de a fi numit vicerege al acesteia.

În momentul întoarcerii lor în Peru, în 1532, un război de succesiune izbucnise între fiii lui Huayna Capac Huascar și Atahualpa, tulburări și nemulțumiri din partea ultimilor cuceriți, și probabil cel mai important variola, ce se răspândise dinspre America Centrală—toate acestea slăbind considerabil imperiul.

Armata lui Pizarro era formată doar din 180 de oameni, un tun și 27 de cai, de multe ori fiind nevoit să treacă peste anumite confruntări ce l-ar fi distrus, prin negocieri. Prima confruntare a fost lupta de la Puná, lângă actualul Guayaquil, Ecuador; Pizarro a fondat apoi orașul Piura în iulie 1532. Hernando de Soto a fost trimis să exploreze zona centrală și s-a întors cu invitația de a-l întalni pe Atahualpa, care îl învinsese pe fratele său în războiul civil și care era staționat la Cajamarca, cu armata sa de 80.000 de soldați.

Pizarro s-a întâlnit cu Inca. Acesta adusese doar un mic grup de oșteni cu el și, prin intermediul translatorilor, i-a cerut să se convertească la creștinism. Atahualpa a luat Biblia și a aruncat-o pe jos, gest interpretat de spanioli ca suficient pentru declanșarea războiului, deși mulți cronicari sugerează că Atahualpa pur și simplu nu înțelesese noțiunea de carte. Spaniolii au atacat, capturându-l pe Atahualpa.

Atahualpa le-a oferit spaniolilor aur cât să umple camera în care era închis și de două ori mai mult argint. Incașii și-au îndeplinit promisiunea și au plătit răscumpărarea, însă Pizarro a refuzat să-l elibereze. În timp ce Atahualpa era închis, Huascar a fost asasinat. Spaniolii au afirmat că acest asasinat se făcuse la comanda lui Atahualpa, aceasta fiind una din acuzațiile care i-au fost aduse atunci când spaniolii au decis, într-un final, să îl execute în luna august a anului 1533.

Spaniolii l-au instalat pe Manco Inca Yupanqui la putere și, pentru o vreme, acesta a cooperat, în perioada în care spaniolii au luptat împotriva rezistenței din nord. Între timp Diego de Almagro, un asociat al lui Pizarro a încercat să pretindă Cuzco pentru el. Manco a încercat să folosească aceste neînțelegeri din rândul spaniolilor, recucerind Cuzco (1536), însă doar pentru o scurtă perioadă.

Manco Inca s-a retras în munți (Vilcabamba), unde, a condus, împreună cu succesorii săi, pentru încă 36 de ani. A făcut unele incursiuni împotriva spaniolilor și a incitat la revoltă. În 1572, ultima cetate incașă a fost descoperită, iar ultimul conducător, Túpac Amaru, fiul lui Mancoa fost capturat și executat, ducând astfel la sfârșitul Imperiului Incaș.

După ce Tahuantinsuyu a căzut, noii conducători spanioli au trecut la represalii brutale împotriva oamenilor și tradițiilor acestora. Multe elemente ale culturii Inca au fost sistematic distruse, inclusiv sofisticatele sisteme folosite în agricultură. Un membru al fiecărei familii era obligat să lucreze în minele de aur și argint (cea mai importantă dintre acestea fiind Potosí). Dacă cel trimis să muncească murea, ceea ce de obicei se întâmpla într-un an doi, familia trebuia să trimită un înlocuitor.