Armenia B.C.95-66

 

Cilician Armenia

În perioada preistorică, mai multe triburi au locuit pe teritoriul Armeniei moderne.

La jumătatea secolului I î.e.n. Armenia a devenit pentru o scurtă durată un imperiu regional cu o cultură bogată, de orientare elenistică și care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică și de la Caucazul Mare la Marea Mediterană. Se întâmpla în timpul domniei lui Tigranes cel Mare ce se intitula "rege al regilor" profitând de o slăbire temporară a Regatului Parților pe care îl înfrânge. Este la rândul său înfrânt de Roma, al cărei rege clientelar va deveni, împreună cu urmașii săi Artașizi.

Situația geografică strategică a Armeniei la răscruce de drumuri comerciale și continente a îndemnat la invazia teritoriului său de către diferite imperii: Asiria, perși, Macedonia, romani, iar mai târziu de către arabi, turci și mongoli.

În anul 301 d.Hr., Armenia a devenit primul stat care a adoptat creștinismul ca religia sa de stat, cu doisprezece ani înainte de acordarea toleranței creștinilor Imperiului Roman de către Galerius, și 30-40 de ani înainte de botezul lui Constantin. Pe teritoriul Armeniei existau diverse comunități păgâne până la sosirea creștinismului, însă ei au acceptat creștinismul după un flux de misionari.

După ce Armenia a fost ocupată de către mai multe dinastii străine (iraniene, romane, arabe, mongole, etc), Armenia a fost grav slăbită. În secolul al 16-lea, Imperiul Otoman și Persia Safavidă și-au împărțit teritoriul Armeniei. Luptele dintre acești beligeranți au dus și la scăderea numerică a populației băștinașe armene al cărei loc a fost treptat luat de diverse populații de religie islamică.

În 1813 și 1828, Armenia modernă (care consta [necesită citare] din regiunile Erivan și Karabakh din Persia) a fost temporar încorporată în Imperiul Rus. După scurta sa existență ca o republică independentă după Revoluția rusă, Armenia a fost anexată de către URSS. Între 1922 și 1936 ea a existat ca Republica Sovietică Socialistă Federală Transcaucaziană (împreună cu Georgia și Azerbaidjan), și din 1936 până în 1991 ca RSS Armeană.

În ultimii ani ai Imperiului Otoman (1915-1922), un număr mare de armeni din Anatolia au murit în Genocidul armean. Mulți au fost forțați să își părăsească casele și să pornească într-un "marș al morții" prin deșerturile Siriei fără hrană, fiind escortați de soldați turci care au "închis ochii" la atacul diverselor triburi muntene din regiune. Alții au fost omorâți în propriile case sau înecați în Eufrat și Marea Neagră. Guvernul turc refuză și astăzi să recunoască clasificarea acelor masacre drept genocid cu toate că însuși termenul de genocid a fost introdus de polonezul de origine ebraică Raphael Lemkin plecând de la masacrele comise împotriva Asirienilor și Armenilor în prima jumătate a secolului XX. Autoritățile turce continuă negarea deceselor și investesc milioane de dolari anual pentru a susține această istorie alternativă, declarând că decesele au fost provocate de războiul civil împreună cu bolile și foametea, ambele părți suferind pierderi de vieți. Numărul de armeni omorâți este estimat la circa 1 500 000, iar aceste evenimente sunt comemorate anual pe 24 aprilie. Armenii împreună cu multe alte țări cer recunoașterea oficială a evenimentelor drept genocid, dar există de asemenea numeroase țări aflate sub presiunea directă a Turciei pentru a nu caracteriza masacrul armean ca genocid.

Unul dintre motivele pentru care guvernul turc refuză să recunoască acest așa zis genocid, este că termenul de genocid a fost creat în anul 1944 iar ONU a votat rezoluția privind Genocidul în 1946. Așa cum nu se poate vorbi de genocid când vine vorba de exterminarea poporului armean deoarece s-a petrecut cu mult înainte de votarea rezoluției ONU (iar legile nu se pot aplica retroactiv), sau nu se poate vorbi de genocid când vorbim de crimele comise de Franța în Africa, sau de Marea Britanie în India, și exemplele pot să continue, nici Turcia nu poate să fie acuzată pentru o faptă care s-ar fi petrecut în trecut. [necesită citare]

Armenia a fost antrenată într-un conflict prelungit cu Azerbaidjanul pentru regiunea Nagorno-Karabah, o regiune cu populație majoritar armeană și aparținând teritoriului Armeniei Mari pe care Stalin a transformat-o într-o enclavă și a anexat-o Azerbaidjanului sovietic în speranța că va obține sprijinul Turciei Kemaliste și al populației islamice în construirea socialismului în lume. Conflictul militar dintre Armenia și Azerbaidjan a început în 1988, iar luptele au luat amploare după ce ambele țări și-au declarat independența de Uniunea Sovietică în 1991. Până în mai 1994, când a intrat în vigoare un armistițiu, forțele armene au ocupat nu doar Nagorno-Karabah, ci și o centură de securitate formată din teritoriile înconjurătoare ale Azerbaidjanului propriu-zis. Economiile ambelor țări au avut de suferit în absența unei soluții pașnice.

Pe 19 februarie 2008 au avut loc alegeri prezidențiale.

O serie de evenimente au tulburat această perioadă. Numeroase și ample proteste în masă, organizate de suporterii fostului președinte Levon Ter-Petrossian (16 octombrie 1991 - 3 februarie 1998) au militat împotriva unor presupuse fraude electorale. Procesele continuă mai multe zile la rând, soldându-se cu intervenția forțelor de ordine. Pe 2 martie 2008, președintele actual, Robert Kocharyan, declară stare de necesitate. Manifestanții sunt alungați cu forța. Pe 4 martie Ter-Petrossian a fost arestat[necesită citare].