Context of Brazilia

Brazilia (portugheză Brasil; ), oficial Republica Federativă a Braziliei ( República Federativa do Brasil ), este o republică federativă formată din 27 de unități federative — Districtul Federal și 26 de state. Țara este împărțită administrativ în 5.564 de municipii. În 2008 avea o populație de 189.612.814 de locuitori și o suprafață de 8.511.965 km², ocupând 47% din teritoriul continentului sud-american. Comparată cu celelalte țări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populației și aceeași poziție după suprafață. Fiind a noua putere economică din lume și cea mai mare din America Latină, Brazilia are astăzi o influență internațională mare, atât la nivel regional cât și la nivel global. De asemenea, aproximativ 15-20% din biodiversitatea mondială se concentrează aici, exemple ale acestei bogății fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal și Cerrado.

Braz...Citiţi mai departe

Brazilia (portugheză Brasil; ), oficial Republica Federativă a Braziliei ( República Federativa do Brasil ), este o republică federativă formată din 27 de unități federative — Districtul Federal și 26 de state. Țara este împărțită administrativ în 5.564 de municipii. În 2008 avea o populație de 189.612.814 de locuitori și o suprafață de 8.511.965 km², ocupând 47% din teritoriul continentului sud-american. Comparată cu celelalte țări ale lumii, Brazilia ocupă locul al cincilea după numărul populației și aceeași poziție după suprafață. Fiind a noua putere economică din lume și cea mai mare din America Latină, Brazilia are astăzi o influență internațională mare, atât la nivel regional cât și la nivel global. De asemenea, aproximativ 15-20% din biodiversitatea mondială se concentrează aici, exemple ale acestei bogății fiind Pădurea Amazoniană, Pantanal și Cerrado.

Brazilia se învecinează cu Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză la nord, cu statul columbian la nord-vest, cu Peru și Bolivia la vest, cu Paraguay și Argentina la sud-vest și cu Uruguay la sud. Dintre țările Americii de Sud, doar Chile și Ecuador nu au frontieră comună cu această țară. La nord-est, est și sud-est, Brazilia are ieșire la Oceanul Atlantic. De asemenea, în larg, departe de coastă, țara posedă și câteva arhipelaguri, cum ar fi Fernando de Noronha.

Înainte ca portughezii să ajungă în Brazilia, acest teritoriu era locuit de aproximativ 5 milioane de amerindieni. Oficial, cel care a descoperit Brazilia este Pedro Álvares Cabral. La 22 aprilie 1500, Cabral a luat în stăpânire coastele orientale braziliene, teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ, cu zona în care se află orașul Porto Seguro (statul Bahia). Colonizarea a început în 1532 odată cu fondarea cetății São Vicente de Martim Afonso de Sousa. Mai târziu, la 7 septembrie 1822, Brazilia și-a declarat independența și a devenit o monarhie constituțională. Imperiul Brazilian a avut o existență de 67 de ani, perioadă în care a fost condus de doi împărați. În 1889, o lovitură de stat militară a cauzat demisia primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo. Apoi, sub influența mișcării republicane, mareșalul Deodoro da Fonseca a proclamat republica și a forțat exilul familiei imperiale. După lovitura de stat, Imperiul Braziliei s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind primul președinte al Braziliei. În secolul al XX-lea s-au remarcat personalități politice precum Getúlio Vargas și Juscelino Kubitschek.

În ciuda faptului că Brazilia este a cincea țară a lumii ca populație, ea are una dintre cele mai mici densități ale populației. Majoritatea locuitorilor trăiesc în zonele situate de-a lungul litoralului, pe când interiorul și partea de vest se caracterizează printr-o populare extrem de scăzută.

Brazilia este unica țară americană în care limba oficială este portugheza, acest lucru fiind rezultatul colonizării portugheze. Religia predominantă este romano-catolicismul, Brazilia fiind statul cu cel mai mare număr de catolici de pe Glob. Există însă și reprezentanți ai altor culte, în special protestanți, dar și atei. Societatea braziliană este, printre altele, una dintre cele mai diverse din punct de vedere etnic, fiind formată din descendenții europenilor, popoarelor autohtone, africane și asiatice.

More about Brazilia

Basic information
  • Currency Real (monedă)
  • Native name Brasil
  • Calling code +55
  • Internet domain .br
  • Mains voltage 220V/60Hz
  • Democracy index 6.92
Population, Area & Driving side
  • Population 203062512
  • Zonă 8515767
  • Driving side right
Istoric
  • Perioada precolonială

    Amerindienii au trecut în urmă cu 30–25 000 de ani strâmtoarea Bering ce făcea legătura între Siberia și Alaska. Determinați de scăderea nivelului mării și de creșterea numărului de calote glaciare, aceștia au traversat fâșia îngustă de pământ urmând traseul vânatului. În jurul anului 12 000 î.Hr. s-au răspândit în toată emisfera sudică a continentului american[1].

    ...Citiţi mai departe
    Perioada precolonială

    Amerindienii au trecut în urmă cu 30–25 000 de ani strâmtoarea Bering ce făcea legătura între Siberia și Alaska. Determinați de scăderea nivelului mării și de creșterea numărului de calote glaciare, aceștia au traversat fâșia îngustă de pământ urmând traseul vânatului. În jurul anului 12 000 î.Hr. s-au răspândit în toată emisfera sudică a continentului american[1].

     Amerindienii din Brazilia, tablou de Jean-Baptiste Debret.

    Teritoriul care astăzi este controlat de Brazilia era locuit la început de aproximativ cinci milioane de amerindieni[2][3] și era împărțit între două state europene, Castilia și Portugalia, chiar înaintea descoperirii sale oficiale. Tratatul de la Tordesillas, semnat în 1494, a fost un acord important pentru definirea unei viitoare frontiere a Braziliei. Conform tratatului, linia care leagă orașele Belém (statul Pará) și Laguna (statul Santa Catarina) a fost o linie de demarcație a zonelor de influență castiliană (apoi spaniolă) la vest și portugheză la est. Totuși, din cauza expansiunii portugheze spre vest, linia de demarcație s-a modificat spre apus[4].

    Începuturile colonizării

    Oficial, descoperitorul Braziliei a fost Pedro Álvares Cabral. La 22 aprilie 1500, acesta a luat în stăpânire coastele orientale braziliene, teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ, cu zona în care se află orașul Porto Seguro (statul Bahia). Colonizarea a început în 1532 odată cu fondarea cetății São Vicente de Martim Afonso de Sousa. De Sousa a condus două căpitănii[5] — căpitănia São Vicente și cea a Noii Lusitanii (astăzi Pernambuco). Dintre toate cele douăsprezece căpitănii care au existat în perioada amintită, doar acestea două au prosperat[6]. Nemulțumit cu această situație, regele Ioan III a decis să creeze un guvern central al coloniei pentru a elimina problemele, însă fără să desființeze căpităniile. L-a ales pe Tomé de Sousa să devină primul guvernator general. Guvernatorul numit de regele portughez a fondat la data de 29 martie 1549 orașul Salvador și i-a acordat statutul de „capitală” a Braziliei[7].

    De-a lungul secolului al XVI-lea[6], s-a format sistemul economic al sclavagismului. Primii sclavi în Brazilia erau indivizi ai triburilor băștinașe, dar după o serie de atacuri sângeroase comise împotriva colonizatorilor a început aducerea de captivi noi din coloniile africane ale Portugaliei[6]. Tot în această perioadă s-au întreprins și primele încercări de explorare a interiorului continental, proces care s-a dezvoltat în secolul următor[8].

    Dezvoltarea economică și invaziile străine  Formarea Braziliei (cu verde) și a celorlalte țări din America de Sud începând cu anul 1700.

    Începutul colonizării portugheze pe teritoriul brazilian este reprezentat de prima invazie lusitană. Până în acel moment, Brazilia (sau „Pindorama”, semnificând „Țara Palmierilor”) era dominată de tribul de indieni numiți tupí.[9] Tupii s-au opus dominației portugheze de multe ori, spre exemplu în Războiul Barbarilor, dar fiindcă nivelul lor de dezvoltare tehnologică a fost mult sub cel al colonizatorilor, nu au avut nicio șansă să recupereze dominația lor asupra teritoriilor acaparate de coloniștii portughezi.

    În secolul al XVII-lea au avut loc câteva acțiuni militare împotriva francezilor care încercau să stabilească baze proprii în America de Sud, baze destinate pirateriei și afacerilor cu fernambuc, această intenție ducând la un război între Franța și Portugalia. Totul a culminat prin expulzarea francezilor conduși de către Nicolas Durand de Villegagnon (ei au construit Fort Coligny în orașul Rio de Janeiro de astăzi) și confirmarea hegemoniei portugheze în regiune.

    Tot în secolul al XVII-lea s-a dezvoltat și agricultura. Au apărut primele fazende (ferme), care foloseau ca forță de muncă sclavii negri aduși din Africa, unde s-a cultivat tutun și mai ales trestie de zahăr[10] în statele actuale Bahia, Pernambuco și, mai târziu, Rio de Janeiro. Expedițiile din São Paulo, ai căror participanți erau numiți bandeirantes (stegari), au dus la descoperirea aurului și plantelor medicinale în Minas Gerais.

    Partea de nord-est a Braziliei a fost ocupată de olandezi în 1624 și mai apoi între 1630 și 1654. Contele Mauriciu de Nassau, numit guvernator al teritoriilor portugheze nou dobândite de către Compania olandeză a Indiilor de Vest, a întemeiat o administrație înfloritoare sub numele de „Brazilia olandeză”. El a părăsit teritoriul în 1644, întorcându-se în Europa. Administrația olandeză întemeiată de el nu a rezistat, sucombând în urma așa numitei „Revoluții pernambucane”, ale cărei cele mai importante bătălii[11] au fost date la Guararapas. Atunci a fost fondat Quilombo dos Palmares, comandat de Zumbi, războinicul care a unit mii de negri ce au fugit din fazende, mulți amerindieni și albi săraci sau indezirabili. Quilombo a fost apărat cu eroism și violență, dar în cele din urmă a fost distrus de către bandeirantes conduși de Domingos Jorge Velho. Deși Zumbi a fost omorât și decapitat, în rândul sclavilor a circulat o legendă despre evadarea lui[12].

    În secolul al XVIII-lea, deși producerea zahărului nu-și pierduse importanța sa economică, atenția Coroanei s-a concentrat asupra regiunii Minas Gerais unde au fost descoperite bogate filoane de aur. Acest fapt a dus la îmbogățirea rapidă a Regatului Portughez. Totuși, filoanele aurifere s-au epuizat înainte de sfârșitul secolului.

    Revolte coloniale  Joaquim José da Silva Xavier, supranumit Tiradentes, împărțit în patru după ce a fost acuzat că ar fi unul dintre conspiratorii Nesupunerii de la Minas Gerais.
    Pictură realizată de Pedro Américo.

    La sfârșitul secolului al XVII-lea, nemulțumirea coloniștilor a avut drept rezultat apariția primelor mișcări sociale împotriva Coroanei Portugheze. Una dintre cauzele acestor revolte a reprezentat-o slăbirea economiei teritoriilor coloniale. Două mișcări din această perioadă - Inconfidência Mineira (Nesupunera de la Minas Gerais) și Conjuração Baiana (Conjurația de la Bahia) - se remarcă prin faptul că scopul lor declarat a fost acela de a obține independența față de Portugalia.

    Inconfidência Mineira a fost o mișcare care a apărut în sânul elitei economice din Minas Gerais ca reacție la efectele regresului mineritului din secolul al XVIII-lea[13]. Din cauza crizei care lovea sectorul minier, impozitele crescânde către Coroana Portugheză au devenit din ce în ce mai greu de plătit. Centrul revoltei a fost orașul Vila Rica (astăzi Ouro Preto), nucleul conspiratorilor fiind alcătuit, printre alții, din poeții Cláudio Manuel da Costa și Tomás Antônio Gonzaga, coloneii Domingos de Abreu Vieira și Francisco Antônio de Oliveira Lopes și preotul José da Silva e Oliveira Rolim. Țelul principal al conspirației a fost cel de a elibera statul de sub dominația portugheză și de a organiza o republică după modelul francez[13]. Prin trădarea lui Joaquim Silvério dos Reis, care a dezvăluit viceregelui numele tuturor conspiratorilor, mișcarea a fost anihilată prin arestarea și condamnarea lor pentru crimă de trădare și lezmajestate față de suveranul portughez.

    Conjuração Baiana, deși avea aceleași scopuri ca Inconfidência Mineira, s-a născut nu în elita socială, ci a fost o mișcare mai amplă în toate păturile societății statului Bahia, incluzând și sclavii. Răzvrătiții au formulat și dezideratul eliberării sclavilor, instalarea unui guvern egalitar și introducerea sistemului republican[14]. Guvernul local s-a sesizat foarte repede, datorită faptului că unii membri ai mișcării au distribuit foi volante de propagandă în care erau descrise solicitările conjurației.[14]

    Independența  Decretul regal conform căruia porturile braziliene au fost deschise pentru navele britanice aliate.

    În noiembrie 1807, trupele lui Napoleon Bonaparte au forțat curtea portugheză să se refugieze în Brazilia. Regele Ioan al VI-lea a sosit în Rio de Janeiro în 1808 după semnarea alianței defensive cu Anglia[15]. În același an s-au deschis porturile braziliene vaselor națiunilor împrietenite, marcând sfârșitul epocii coloniale. Când orașul Rio de Janeiro a fost declarat capitală a Regatului Unit al Portugaliei, Braziliei și Algarvelor, Brazilia s-a transformat de iure din colonie în metropolă, act fără precedent în istoria omenirii.

    Noua situație politică a nemulțumit multe grupări influente ale societății portugheze, stare ce a culminat prin Revoluția Liberală de la Porto declanșată în 1820. Liberalii au cerut regelui să revină în Portugalia și să restabilească statutul de colonie pentru Brazilia. Ioan al VI-lea a revenit în țară în 1821, numind pe fiul lui, Pedro, în funcția de regent al Braziliei. Deși a purtat titlul regal, Ioan al VI-lea a pierdut aproape întreaga putere în urma revoluției, având în continuare doar rol simbolic și reprezentativ[15]. Liberalii au încercat să-l forțeze și pe regent să-și stabilească reședința la Lisabona, ceea ce ar fi dus la pierderea tuturor privilegiilor și implicit la revenirea la statutul de colonie al Braziliei. Petru a refuzat să dea curs solicitărilor Lisabonei și ca reacție a promulgat o lege conform căreia orice decizie emisă de Lisabona cu privire la fostele teritorii coloniale braziliene trebuia ratificată în Brazilia pentru a se putea pune în aplicare. În cele din urmă, la data de 7 septembrie 1822, Petru a declarat independența Braziliei, proclamându-se ca primul împărat al noii țări.

    Epoca imperială  Împăratul Petru al II-lea al Braziliei.

    După declararea independenței, Brazilia a devenit o monarhie constituțională. Imperiul Brazilian a avut o existență de 67 de ani, perioadă în care a fost condus de doi împărați. Petru I a revenit totuși în Portugalia pentru a asigura fiicei sale succesiunea la tronul portughez, renunțând la coroana braziliană[16]. După o perioadă de regență, Pedro al II-lea, având vârsta de numai paisprezece ani[17], a fost încoronat ca al doilea împărat al Braziliei. În această epocă s-a dezvoltat agricultura și s-a construit rețeaua feroviară. De asemenea, țara a devenit o importantă forță militară maritimă; dispunea de cea de-a patra flotă de război din lume[18]. În ciuda protestelor oligarhiilor din São Paulo, Rio de Janeiro și Minas Gerais, sclavia a fost abolită în 1888. Cauzele abolirii sclavagismului au fost multiple, cea mai importantă fiind regresul traficului sclavilor din Africa și opoziția personală a împăratului față de sclavagism.

    După 1870 au apărut primele mișcări republicane[19], iar după abolirea sclaviei, Brazilia s-a confruntat cu o acută lipsă de forță de muncă, criză ce a fost rezolvată prin atragerea unui mare număr de imigranți, cei mai mulți din Italia și Portugalia[20]. În 1889, o lovitură de stat militară a condus la demisia primului ministru Afonso Celso de Assis Figueiredo, iar mai apoi, sub influența mișcării republicane, mareșalul Deodoro da Fonseca a proclamat republica, pe 15 noiembrie 1889, și a forțat exilul familiei împăratului.

    Republica  Deodoro da Fonseca a proclamat Republica, devenind astfel primul președinte al Braziliei.

    După lovitura de stat, Imperiul Brazilian s-a transformat în Republica Statelor Unite ale Braziliei, Deodoro da Fonseca devenind primul președinte al Braziliei. O perioadă a Republicii Vechi a fost cunoscută sub denumirea de „republica de cafea cu lapte”, ceea ce făcea aluzie la alternarea controlului asupra președinției între reprezentanții statelor dominante São Paulo și Minas Gerais[21]. Junta militară a început să conducă republica în 1930. Getúlio Vargas a fost ales președinte ceva mai târziu și a rămas în funcție, ca dictator, până în 1945. După restaurarea unei formei de guvernare democratice, Vargas a fost ales președinte încă o dată în 1951 și a rămas în funcție până în 1954, când s-a sinucis.

    După 1930, guvernele braziliene s-au concentrat pe dezvoltarea interiorului țării. Mandatul lui Juscelino Kubitschek s-a remarcat prin campania politică a cărei deviză a fost „cincizeci de ani în cinci”. Atunci, în 1956, a demarat construirea orașului Brasília, care ulterior a devenit capitala Braziliei, în 1960; perioada președinției lui Kubitschek s-a caracterizat și prin intensiva dezvoltare a industriei.

    Militarii au acaparat încă o dată controlul asupra statului după o lovitură de stat în 1964 și au rămas la putere până în 1985 când au fost înlăturați în urma luptelor dintre regim și elitele braziliene. În 1967, numele statului a fost schimbat la cel actual, Republica Federativă a Braziliei[21]. Democrația a fost restabilită în 1988 când a fost promulgată actuala constituție, iar primul președinte democratic ales după dictatura militară a fost Fernando Collor de Mello. În 1992, Congresul Național a votat pentru impeachment-ul împotriva lui Collor, după ce acesta a fost implicat într-o serie de scandaluri dezvăluite de mediile de informare. Itamar Franco, succesorul lui, a implementat Plano Real, un plan economic al cărui scop primordial a fost îmbunătățirea situației financiare a statului. Una dintre reformele introduse prin acest plan a fost înlocuirea monedei de până atunci, cruzeiro, cu cea nouă, denumită real, la început fixată ca valoare la paritate cu dolarul american. Președintele actual al Braziliei este Luiz Inácio Lula da Silva, ales în 2022.

    ^ Amerindian Antecedents. clas.ufl.edu. Accesat la 9 mai 2009. ^ „Nosso Pará: A estranha origem de nossa comida exótica” (în portugheză). Arhivat din original la 13 octombrie 2011. Accesat în 21 februarie 2009.  ^ Brazilia și rasele Arhivat în 27 aprilie 2009, la Wayback Machine.. România literară. Accesat la 9 iunie 2009. ^ Prima hartă a celor două Americi – un mister nedezlegat de jumătate de mileniu. Gândul. Accesat la 5 iunie 2009. ^ Căpităniile erau unități administrative ale Braziliei coloniale. Numele lor provine de la statutul lor inițial, și anume aceea de a conduce porturi maritime. ^ a b c „Brazil: Early colonisation” (în engleză). Arhivat din original în 9 aprilie 2022. Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „Salvador, primeira capital do Brasil” (în portugheză). Arhivat din original la 19 februarie 2009. Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „Educação.Uol.Com.Br: Bandeirantes expandiram limites do Brasil” (în portugheză). Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „Pindorama” (în portugheză). Arhivat din original la 2 aprilie 2009. Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „Enciclopédia Brasileira: Cana-de-açúcar” (în portugheză). Arhivat din originalul de la 27 octombrie 2006. Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „1ª Batalha dos Guararapes” (în portugheză). Arhivat din original la 29 august 2009. Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „SuaPesquisa.Com: Zumbi dos Palmares – vida do líder negro Zumbi dos Palmares, os quilombos, resistência negra no Brasil Colonial, escravidão, cultura africana” (în portugheză). Accesat în 22 februarie 2009.  ^ a b „A Inconfidência Mineira: O movimento” (în portugheză). Arhivat din original la 18 februarie 2009. Accesat în 22 februarie 2009.  ^ a b „Conjuração Baiana” (în portugheză). Accesat în 22 februarie 2009. [nefuncțională] ^ a b „Biography of João VI (Dom João)” (în engleză). Accesat în 22 februarie 2009.  ^ Lidia Besouchet (1979). Pedro II e o século XIX (în portugheză). Nova Fronteira.  ^ Lilia Moritz Schwarcz (2002). As Barbas do Imperador (în portugheză). Companhia das Letras.  ^ „SECOM: As veias abertas da América do Sul” (în portugheză). Arhivat din original la 19 mai 2011. Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „Republicanism in Latin America” (în engleză). Accesat în 22 februarie 2009.  ^ „Entrada de estrangeiros no Brasil segundo as principais nacionalidades pelos 4 períodos constituíduos” (în portugheză). Accesat în 22 februarie 2009.  ^ a b „Brazil history” (în engleză). Accesat în 22 februarie 2009. 
    Read less

Phrasebook

Buna ziua
Olá
Lume
Mundo
Salut Lume
Olá Mundo
Mulțumesc
obrigada
La revedere
Adeus
da
Sim
Nu
Não
Ce mai faci?
Como você está?
Bine, mulțumesc
Tudo bem, obrigado
Cât face?
Quanto isso custa?
Zero
Zero
unu
Um

Where can you sleep near Brazilia ?

Booking.com
487.358 visits in total, 9.187 Points of interest, 404 Destinations, 43 visits today.