Orașul vechi (în azeră İçərișəhər sau „Qala”) este cartierul istoric vechi al orașului Baku, zonă istorico-arhitecturală protejată. Cea mai veche parte a orașului Baku este înconjurată cu ziduri(d) bine conservate. În zona protejată, cu o suprafață de 22,1 ha, trăiesc 1300 de familii.
Zona protejată este locuită încă din Epoca Bronzului. Cercetările arheologice au constatat că deja în secolele al VIII-lea–al IX-lea, zona era dens populată, având dezvoltate meșteșuguri și comerț. După ce, în secolul al XV-lea, Șirvanșahii(d) s-au mutat din Șamahî la Baku, a început o perioadă de „cristalizare” a vieții de aici. În 1748-1806, İçərişəhər a fost capitala hanatului Baku(d). În 180...Citiţi mai departe
Orașul vechi (în azeră İçərișəhər sau „Qala”) este cartierul istoric vechi al orașului Baku, zonă istorico-arhitecturală protejată. Cea mai veche parte a orașului Baku este înconjurată cu ziduri(d) bine conservate. În zona protejată, cu o suprafață de 22,1 ha, trăiesc 1300 de familii.
Zona protejată este locuită încă din Epoca Bronzului. Cercetările arheologice au constatat că deja în secolele al VIII-lea–al IX-lea, zona era dens populată, având dezvoltate meșteșuguri și comerț. După ce, în secolul al XV-lea, Șirvanșahii(d) s-au mutat din Șamahî la Baku, a început o perioadă de „cristalizare” a vieții de aici. În 1748-1806, İçərişəhər a fost capitala hanatului Baku(d). În 1806, rușii au ocupat Baku, iar dezvoltarea a stagnat, până când dezvoltarea rapidă a exploatării petrolului la Marea Caspică la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a dus la stabilirea multor locuitori în afara zidurilor orașului.
În İçərişəhər se află cunoscutele monumente arhitecturale Turnul Fecioarei(d) și Palatul Șirvanșahilor(d), capodopere ale arhitecturii azere. În afara acestora, în zona protejată se află zeci de alte monumente istorico-arhitecturale – moschee, caravanseraiuri, băi, case de locuit.
În 1977, İçərişəhər a fost declarat rezervație arhitecturală, iar în 2000 Turnul Fecioarei și complexul palatului Șirvanșahilor, au fost incluse de UNESCO în lista patrimoniului mondial.
Orașul Baku s-a dezvoltat în jurul cetății din centrul vechi, înconjurată cu ziduri și șanțuri. Nici arheologic și nici istoric, nu se știu multe despre formarea orașului Baku. Se crede că a fost favorizată de resursele naturale de petrol și sare, precum și de poziția favorabilă pe malul mării. În timpul săpăturilor arheologice din curtea palatului Șirvanșahilor(d), s-au găsit unelte din secolele al III-lea-I î.e.n., și vase ceramice din secolele al IV-lea-I î.e.n., la moscheea Muhammad(d) s-au găsit în timpul săpăturilor arheologice săgeți de fier și figurine feminine de lut din Epoca Fierului, în timp ce coloanele găsite contribuie la datarea orașului în Antichitte. În secolul I î.e.n., la Baku exista deja un mic oraș-port.[1]
Evul Mediu timpuriuÎn timpul dinastiei Sasanide, cetatea din centrul orașului Baku, Abșeron, făcea parte din provincia specială imperială Șirvan. După ocuparea teritoriului de către arabi, împreună cu Șamahî, Derbent și alte orașe, conducătorii regiunii au început să fie numiți Șirvanșahi(d). Al-Balazuri(d), Al-Masudi și alți câțiva istorici arabi au relatat că Hosrov Anușirvan s-a ocupat de administrarea regiunii; el a dat pentru prima oară titlul de șirvanșahi conducătorilor din regiunea Șirvan. Există doar informații succinte despre secolele al VII-lea-al X-lea despre Baku. Se știe că orașul a fost atacat de turci(d) și de ruși dinspre nord. În 914, rutenii au atacat(d) portul Baku. Potrivit lui al-Masudi, ei erau interesați de teritoriul bogat în petrol de la Baku. Neavând o flotă militară la Marea Caspică Șirvanșahul Ali ibn Heysam(d) a trebuit să recurgă la nave comerciale pentru a-și transporta soldații. Potrivit lui al-Masudi, ca rezultat al acestui atac al rușilor, mii de musulmani au murit și s-au înecat în mare. Atacurile către coastele Mării Caspice la Baku și Abșeron s-au repetat de mai multe ori în perioadele ulterioare.[1]
În secolele al X-lea-al XI-lea, Califatul Arab(d) a slăbit treptat și, ca urmare, conducătorii locali, inclusiv cei din Șirvan, au început să acționeze independent. Orașe bogate în acele vremuri, Șamahî și Baku au fost frecvent atacate de popoarele vecine. În 1030, la Baku, rutenii care atacau dinspre nord s-au ciocnit cu trupele șirvanșahului Minucihr ibn Yezid(d). Rutenii, care i-au învins pe șirvanșahi pe râul Araz, au cucerit Beylagan, cel mai bogat oraș din Arran(d). Un an mai târziu, rutenii, au atacat din nou Șirvanul prin Baku, dar comandantul ședadid din Aran Musa ibn Fazl(d) i-a izgonit pe ruteni din Azerbaidjan(d).
Din cauza incursiunilor turco-oguze prin Caucaz în secolul al XI-lea, în deceniul al cincilea, șirvanșahii au luat măsuri pentru apărarea orașelor. Din această perioadă provin primele atestări ale uzilor. În secolul al XI-lea, puternicul trib al uzilor a fondat un Imperiul Selgiucid(d) care a început să amenințe Orientul Mijlociu. În 1066, uzii, conduși de Tekin cel Negru, au atacat Șirvanul și Baku. După Tekin cel Negru, uzii au mai atacat de câteva ori Șirvanul, în frunte cu Kaimas și cu Alp Arslan. Shirvanshahs au reușit însă să-și apere independența. Abia după venirea la putere a conducătorului arab Sau-Tegin, șirvahșahul Fariburz(d) a trebuit să accepte suzeranitatea selgiucidă. În a doua jumătate a secolului al XII-lea, atabeiul Eldiguz a cucerit întregul Șirvan, inclusiv Baku. Deși la sfârșitul secolului al XII-lea, șirvanșahii erau independenți, ei plăteau tribut atabeilor eldiguzizi.
Engelbert Kaempfer(d) - Baku, gravură din 1683După un puternic cutremur din 1191, care a produs multe pagube în Șamahî, șirvanșahul Ahsitan I(d) și-a mutat reședința la Baku. În perioada guvernării șirvanșahilor s-au ridicat în Baku, numeroase construcții. În secolul al XII-lea, s-au construit zidurile cetății și s-au consolidat fortificațiile, inclusiv Turnul Fecioarei(d). Se știe că în timpul luptelor cu selgiucizii, șirvanșahii s-au aliat cu regii georgieni. Izvoare georgiene consemnează că, în 1222, pentru a participa la nuntă, fiul reginei Tamara și al regelui Gheorghe al IV-lea Lasha, a ajuns la Baku. Ca unul din cele mai bogate orașe din Șirvan, și cel mai important port la Marea Caspică, importanța Baku a început să crească. Șirvanșahul Ahsitan ibn Manuciohra îi vorbea despre fortăreața de necucerit de la Baku lui Haqani, care o compara cu orașul Bastam(d), apărat de cetatea Horasan.[1]
În 1258, nepotul lui Genghis-han, Hülakü han(d), a asediat Bagdadul, a desființat califatul Abbasid(d) și a fondat dinastia Hulaku(d) și Ilhanatul. Ilhanii din Caucazul de Sud nu recunoșteau autoritatea Hoardei de Aur, cu care au intrat într-un conflict care a durat un secol. În acei ani, Derbent și Baku au trecut de la un stat la altul. Șirvanșahii din acea perioadă au condus țara ca vasali ai mongolilor și au participat la campaniile acestora. În timpul ilhanilor, Baku a fost loc de iernat pentru conducătorii mongoli. În 1297, a sosit în oraș în acel scop hanul din Kazan(d). Odoriko Pordenone scria despre acesta: „Aici (la Sultaniyyəd(d)) a petrecut hanul vara, și iarna s-a mutat într-un oraș numit Bakux (Vasis).”[1]
La începutul secolului al XIV-lea, după prăbușirea dinastiei mongole, șirvanșahii s-au luptat cu ciupanizii(d) și jalairizii(d). Orașul a trecut în mâinile acestora din urmă, după cum demonstrează monedele descoperite în Baku, datând de prin 1360, inscripționate cu numele sultanului Uvais(d). Monede din secolul al XIV-lea, bătute de Toktamıș și Timur Lenk, demonstrează că Șirvanul a fost expus marșurilor acestora. Șirvanșahul Ibrahim I a fost de partea emirului Timur împotriva sultanului otoman Baiazid Fulgerul și în 1400 l-a însoțit pe Timur în Siria, unde au cucerit Alepul. După moartea lui Timur, sirvanșahii și-au redobândit independența. După ce Qara Yusif a unificat toată țara, șirvanșahii au acceptat vasalitatea față de Qaraqoyunlu, dar Ibrahim al II-lea controla efectiv Șaki și mare parte din Derbent.
Cercetările arheologiceÎn 1970, în nordul orașului veci (turnul mic) pe o suprafață de 80 m², s-au efectuat săpături arheologice, și, la 2 metri adâncime s-au descoperit ruinele unei case din secolele al XII-lea–al XIII-lea cu mici acareturi și cu ziduri de piatră. În curte erau corturi, fântâni de piatră, și țevi de ceramică. În stratul găsit se află și ceramică arsă și nearsă, vase de lut, bucăți de cupru, mărgele albastre de ceramică, monezi emise de șirvanșahi S-au efectuat săpături arheologie și în est, la palatul șirvanșahilor(d) pe o suprafață de 16x8 m.
Pe lângă fundațiile zidurilor unor clădiri dreptunghiulare, s-au găsit gropi de gunoi și fântâni, precum și numeroase vase de ceramică arse și nearse și resturi de cupru și de fier, obiecte din sticlă și ceramică. S-au găsit numeroase obiecte din ceramică obișnuită și arsă. Obiectele din ceramică arsă sunt colorate și împodobite cu diferite ornamente, sculpturi și picturi. În straturile inferioare, predomină ornamentele monocrome. S-au găsit mai multe pietre de moară și monezi ale șirvanșahilor(d),[2]
Adaugă comentariu nou