(Sus) Manuscris dinaintea secolului al XIV-lea e.n. din Rigveda, care fusese compusă între 1500 și 1200 î.e.n. și transmisă pe cale orală. (Jos) „Bătălia de la Lanka”, o scenă din epopeea sanscrită Ramayana—compusă între 700 și 200 î.e.n.—a fost ilustrată de Sahibdin⁠(d), un artist din secolul al XVII-lea.

Acum circa 55.000 de ani, primii oameni moderni, sau Homo sapiens, sosiseră pe subcontinentul indian din Africa, unde evoluaseră anterior.[1][2][3] Cele mai vechi rămășițe umane cunoscute din Asia de Sud datează de circa 30.000 de ani.[4] După 6500 î.e.n., au apărut urme ale domesticirii animalelor, cultivării plantelor pentru hrană, construcției de structuri permanente și stocării surplusului agricol în Mehrgarh⁠(d) și în alte situri din ceea ce astăzi este Balochistan.[5] Acestea s-au dezvoltat treptat în Civilizația Văii Indului,[6][5] prima cultură urbană din Asia de Sud,[7] care a înflorit între 2500–1900 î.e.n. în vestul Indiei și în Pakistanul de astăzi.[8] Centrată în jurul unor orașe ca Mohenjo-daro, Harappa, Dholavira⁠(d), și Kalibangan⁠(d), și bazându-se pe diferite forme de subzistență, civilizația s-a angajat puternic în practica meșteșugurilor și comerțului pe scară largă.[7]

În perioada 2000–500 î.e.n., mai multe regiuni ale subcontinentului au făcut tranziția d ela culturi calcolitice la Epoca Fierului.[9] Vedele, cele mai vechi scripturi asociate cu hinduismul,[10] au fost compuse în această perioadă,[11] iar istoricii care le-au analizat au concluzionat că a existat o cultură vedică⁠(d) în regiunea Punjab⁠(d) și în Câmpia Gangetică⁠(d) superioară.[9] Majoritatea istoricilor consideră și că această perioadă ar fi cuprins mai multe valuri de migrație indo-ariană⁠(d) în subcontinent dinspre nord-vest.[10] În această perioadă a apărut sistemul castelor, care a creat o ierarhie de preoți, războinici, și țărani liberi, dar care excludea popoarele indigene etichetându-le ocupațiile drept „impure”.[12] Pe Platoul Deccan, dovezile arheologice din această perioadă sugerează existența unei etape de organizare tribală.[9] În sudul Indiei⁠(d), o progresie spre viața sedentară este indicată de numărul mare de monumente megalitice datând din această perioadă,[13] precum și de urmele de agricultură, bazine de irigație și tradiții meșteșugărești din zonă.[13]

 

 

 

În sens orar din stânga-sus: (a) Hartă a întinderii aproximative a imperiului lui Ashoka, ca 250 î.e.n.; (b) Harta Indiei, ca 350 e.n.; (c) Peștera 26 din complexul rupestru Ajanta, secolul al V-lea e.n.

Spre sfârșitul perioadei vedice⁠(d), prin secolul al VI-lea î.e.n., micile state și uniuni de triburi din Câmpia Gangelui și din regiunile nord-vestice se consolidaseră în 16 mari oligarhii și monarhii cunoscute drept mahajanapadele⁠(d).[14][15] Urbanizarea emergentă a dat naștere unor mișcări religioase non-vedice, dintre care două au devenit religii independente. Jainismul a ieșit în prim plan în timpul vieții exemplarului său, Mahavira.[16] Budismul, bazat pe învățăturile lui Gautama Buddha, a atras adepți din toate clasele sociale cu excepția celei de mijloc; cronica vieții lui Buddha a jucat un rol central în începuturile istoriei scrise a Indiei.[17][18][19] Într-o epocă de avuție urbană crescândă, ambele religii aveau ca ideal renunțarea la avere⁠(d),[20] și ambele au stabilit îndelungate tradiții monastice. Pe plan politic, până la sfârșitul secolului al III-lea î.e.n., regatul Magadha⁠(d) anexase sau redusese alte state și s-a transformat în Imperiul Mauryan.[21] Se credea odinioară că acest imperiu ar fi controlat mare parte a subcontinentului cu excepția sudului extrem, dar astăzi se crede că regiunile sale centrale erau despărțite între ele de întinse zone autonome.[22][23] Regii Mauryeni sunt cunoscuți atât pentru construcția imperiului și managementul hotărât al vieții publice, cât și pentru renunțarea de către Ashoka la militarism și pentru susținerea izolată a dhammei budiste.[24][25]

Literatura Sangam⁠(d) a limbii tamile dezvăluie că, între 200 î.e.n. și 200 e.n., sudul peninsulei era guvernat de Chera⁠(d), Chola⁠(d), și Pandya⁠(d), dinastii care făceau comerț pe scară largă cu Imperiul Roman⁠(d) și cu Asia de Vest și de Sud-Est.[26][27] În nordul Indiei, hinduismul afirma controlul patriarhal asupra familiei, ceea ce a dus la o subordonare din ce în ce mai mare a femeilor.[28][21] Până în secolele al IV-lea și al V-lea, Imperiul Gupta formase un sistem complex de administrație și impozitare în larga Câmpie Gangetică; acest sistem a devenit un model pentru regatele indiene ulterioare.[29][30] Sub Gupta, a început să se afirme un hinduism inovat, bazat pe devotament, și nu pe ritual.[31] Această înnoire s-a reflectat într-o înflorire a sculpturii⁠(d) și arhitecturii⁠(d), care a găsit sprijin financiar în rândul unei elite urbane.[30] Literatura sanscrită clasică a înflorit și ea, și știința⁠(d), astronomia⁠(d), medicina, și matematica indiene⁠(d) au făcut importante progrese.[30]

 

 

(stânga) Hartă a Indiei în 1022 e.n.; (dreapta) Templul Brihadeshwara, Thanjavur, terminat în 1010

Evul mediu timpuriu indian, din 600 până în 1200, este caracterizat prin regate regionale și diversitate culturală.[32] Când Harsha⁠(d) din Kannauj⁠(d), care domina mare parte din Câmpia Indo-Gangetică între 606 și 647 e.n., încerca să se extindă spre sud, era înfrânt de domnitorul Chalukya⁠(d) al Deccanului.[33] Când succesorul lui a încercat să se extindă înspre est, a fost învins de regele Pala⁠(d) al Bengalului.[33] Când conducătorii Chalukya încercau să se extindă spre sud, ei erau învinși de Pallava⁠(d), care la rândul lor erau opriți de Pandya⁠(d) și de Chola⁠(d) de și mai din sud.[33] Niciun conducător din această perioadă nu a putut să-și formeze un imperiu și deci să controleze teritorii din afara fiefului său.[32] În această perioadă, popoarele pastorale, al căror pământ fusese defrișat pentru a face loc economiei din ce în ce mai agrare, au fost primite în cadrul societății castelor, ca și clasele conducătoare netradiționale.[34] Sistemul castelor a început astfel să prezinte variații regionale.[34]

În secolele al VI-lea și al VII-lea, primele imnuri devoționale⁠(d) au fost compuse în limba tamilă.[35] Ele au fost imitate în toată India și au condus atât la o resurgență a hiduismului, cât și la dezvoltarea tuturor limbilor moderne de pe subcontinent⁠(d).[35] Regalitatea indiană, mică și mare, și templele ridicate de aceasta, au atras cetățeni în număr mare spre capitale, care au devenit și centre economice.[36] Orașele cu temple de diferite mărimi au început să apară peste tot, India trecând printr-o nouă urbanizare.[36] În secolele al VIII-lea și al IX-lea, efectele se simțeau în toată Asia de Sud-Est, cultura și sistemele politice sud-indiene fiind exportate în teritoriile care astăzi reprezintă Myanmar, Thailanda, Laos, Cambodgia, Vietnam, Filipine, Malaezia, și Java.[37] Negustorii, cărturarii și, uneori, armatele din India au avut un rol important în această transmitere; asiaticii sud-estici au luat și ei inițiativa, mulți petrecând timp în seminariile indiene și traducând texte budiste și hinduse în limbile lor.[37]

 

 

(stânga) India în 1398, în timpul Sultanatului din Delhi (marcat ca „Imperiul Afgan” pe hartă); (dreapta) Qutub Minar⁠(d), de 73 m înălțime, terminat de sultanul din Delhi⁠(d), Iltutmish⁠(d)

După secolul al X-lea, clanurile nomade musulmane din Asia Centrală, folosindu-se de călăreți rapizi⁠(d) și ridicând vaste armate unite prin etnie și religie, au pătruns repetat în câmpiile nord-vestice ale Asiei de Sud, și în cele din urmă au întemeiat Sultanatul musulman Delhi în 1206.[38] Sultanatul avea să controleze mare parte din India de Nord și să facă multe incursiuni în cea sudică. Deși la început a perturbat elitele indiene, sultanatul a lăsat în mare parte numeroasa sa populație nemusulmană să-și practice propriile legi și obieceiuri.[39][40] Respingând în mod repetat raidurile mongole din secolul al XIII-lea, sultanatul a salvat India de devastarea de care au avut parte Asia Centrală și de Vest, pregătind scena pentru secole de migrație a soldaților, învățaților, misticilor, negustorilor, artiștilor și meșteșugarilor din acea regiune spre subcontinent, creând astfel o cultură sincretică indo-musulmană în nord.[41][42] Raidurile sultanatului, care au slăbit regatele regionale din sudul Indiei, au pregătit drumul pentru Imperiul autohton Vijayanagara.[43] Îmbrățișând o puternică tradiție shaivită și dezvoltând tehnologia militară a sultanatului, imperiul a ajuns să controleze mare parte din India peninsulară,[44] și să influențeze societatea sud-indiană vreme îndelungată după aceea.[43]

 

 

 

În sens orar începând din stânga-sus: (a) India în 1525 la începuturile Imperiului Mogul; (b) India în 1605 în timpul domniei lui Akbar; (c) Vedere de departe a Taj Mahalului de la cetatea Agra⁠(d)

La începutul secolului al XVI-lea, nordul Indiei, pe atunci dominat de conducători musulmani,[45] s-a înclinat din nou în fața mobilității și puterii de foc superioare a unei noi generații de războinici din Asia Centrală.[46] Imperiul Mogul care a rezultat nu a destructurat societățile locale pe care a ajuns să le domine. În schimb, le-a echilibrat și le-a pacificat prin noi practici administrative[47][48] și cu o elită conducătoare diversă și cuprinzătoare,[49] ceea ce a dus la o dominație mai sistematică, mai centralizată și mai uniformă.[50] Trecând peste legăturile tribale și peste identitatea musulmană, mai ales sub domnia lui Akbar, Mogulii și-au unit teritoriile îndepărtate prin loialitate, exprimată printr-o cultură persanizată, față de un împărat cu statut aproape divin.[49] Politicile economice ale statului mogul, care își obținea cele mai multe venituri din agricultură,[51] politici conform cărora taxele trebuiau plătite într-o bine reglementată monedă de argint,[52] au făcut ca țăranii și meșteșugarii să pătrundă pe piețe mai mari.[50] Pacea relativă întreținută de imperiu în mare parte din secolul al XVII-lea a fost un factor al expansiunii economice a Indiei,[50] care a avut ca urmare o creștere a finanțării picturii⁠(d), formelor literare, textilelor, și arhitecturii⁠(d).[53] Grupuri sociale proaspăt devenite coerente în nordul și vestul Indiei, cum ar fi Maratha⁠(d),rajpuții, și Sikh⁠(d), au dezvoltat ambiții militare și politice în timpul dominației mogule, ambiții care, prin colaborare sau adversitate, le-au conferit atât recunoaștere cât și experiență militară.[54] Expansiunea comerțului în timpul dominației mogule a dat naștere unor noi elite comerciale și politice indiene de-a lungul coastelor sudice și estice ale Indiei.[54] Pe măsură ce imperiul se dezintegra, multe din aceste elite au reușit să-și urmărească și să-și controleze propriile afaceri.[55]

 

 

 

În sens orar din stânga-sus: (a) India sub dominația Companiei britanice a Indiilor Orientale⁠(d) în 1795; (b) India în 1848; (c) Monedă de aur de doi mohuri⁠(d) gold bătută de Companie în 1835, cu chipul regelui William al IV-lea pe avers⁠(d), și cu valoarea nominală trecută în engleză și persană, pe revers

La începutul secolului al XVIII-lea, când granițele între dominația politică și cea comercială erau din ce în ce mai estompate, mai multe companii comerciale europene, inclusiv Compania britanică a Indiilor Orientale, își stabiliseră avanposturi pe coaste.[56][57] Controlul exercitate de Compania Indiilor Orientale asupra mărilor, resursele ei mai vaste, și pregătirea și tehnologia militare superioare au făcut ca ea să facă unele demonstrații de forță militară și să devină atrăgătoare pentru o parte a elitelor indiene; acești factori au fost cruciali în a permite companiei să dobândească controlul asupra regiunii Bengal până în 1765 și să ia prim-planul celorlalte companii europene.[58][56][59][60] Accesul mai facil la bogățiile Bengalului și creșterea ulterioară a forței și mărimii armatei sale i-a permis să anexeze și să supună cea mai mare parte a Indiei până în deceniul anilor 1820.[61] India nu mai exporta la acea vreme produse prelucrate, ca mai demult, ci doar alimenta Imperiul Britanic cu materii prime. Mulți istorici consideră aceasta ca punctul de început al perioadei coloniale a Indiei.[56] În acest moment, cu forța economică puternic limitată de Parlamentul britanic și devenită practic o ramură a administrației britanice, compania a început să pătrundă cu mai multă atenție pe alte scene decât cea economică, cum ar fi educația, reforma socială și cultura.[62]

 

Hartă din 1909 a Imperiului Indian Britanic

Istoricii consideră că epoca modernă a Indiei a început cândva între 1848 și 1885. Numirea în 1848 a Lordului Dalhousie⁠(d) ca guvernator general al Companiei Indiilor Orientale a pregătit scena pentru schimbări esențiale pentru un stat modern. Între acestea s-au numărat consolidarea și demarcarea suveranității, supravegherea populației, și educația cetățenilor. Schimbările tehnologice—printre acestea, căile ferate, canalele, și telegraful—au fost introduse la scurt timp după introducerea lor în Europa.[63][64][65][66] În aceeași perioadă au crescut însă și nemulțumirile față de companie, nemulțumiri ce au declanșat Răscoala Indiană din 1857. Alimentată de diverse resentimente și percepții, între care reformele sociale invazive în stil britanic, taxe funciare ridicate și tratamentul sumar aplicat unor prinți și latifundiari bogați, răscoala a cuprins multe regiuni din nordul și centrul Indiei și a zdruncinat temeliile dominației Companiei.[67][68] Deși răscoala a fost înăbușită până în 1858, ea a condus la dizolvarea Companiei Indiilor Orientale și la administrarea directă a Indiei de către guvernul britanic. Proclamând un stat unitar și un sistem parlamentar în stil britanic gradual dar limitat, noi conducători i-au protejat și pe prinți și pe moșieri ca garant feudal împotriva viitoarelor frământări.[69][70] În deceniile ce au urmat, s-a dezvoltat treptat o viață publică în toată India, ceea ce a dus în cele din urmă la fondarea Congresului Național Indian în 1885.[71][72][73][74]

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei și comercializarea agriculturii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost marcate de probleme economice și mulți mici fermieri au ajuns să depindă de capriciile unor piețe îndepărtate.[75] A existat o creștere a numărului de foamete⁠(d),[76] și, în ciuda faptului că riscurile dezvoltării infrastructurii au fost asumate de contribuabilii indieni, pentru indieni s-au generat puține locuri de muncă în industrie.[77] Au existat și efecte benefice: culturile agricole comerciale, mai ales în Punjabul unde se construiseră numeroase canale, a condus la o creștere a producției de alimente și pentru consumul intern.[78] Rețeaua feroviară a ajutat la înlăturarea efectelor foametei,[79] și a redus mult costurile transportului mărfurilor,[79] și a ajutat și la începuturile industriei cu patronat indian.[78]

 

Jawaharlal Nehru împreună cu Mohandas Karamchand Gandhi la Mumbai, 6 iulie 1946

După Primul Război Mondial, în care au luptat circa un milion de indieni⁠(d),[80] a început o nouă perioadă. Aceasta a fost marcată de reformele britanice⁠(d) dar și de o legislație represivă⁠(d), de cereri mai stridente pentru autonomie din partea indienilor, și de începuturile unei mișcări nonviolente de necooperare, al cărei lider și simbol a devenit Mohandas Karamchand Gandhi.[81] În anii 1930, britanicii au inițiat niște lente reforme legislative; Congresul Național Indian a obținut victorii în alegerile ce au urmat.[82] Următorul deceniu a fost inundat cu crize: participarea indiană la al Doilea Război Mondial⁠(d), ultimele îndemnuri ale Congresului la necooperare, și un apogeu al naționalismului musulman. Toate au culminat cu independența obținută în 1947, dar au fost temperate de divizarea Indiei în două state: India și Pakistan.[83]

Vital pentru imaginea de sine a Indiei ca națiune independentă a fost constituția sa, definitivată în 1950, care a instituit o republică seculară și democratică.[84] Țara a rămas o democrație cu drepturi cetățenești, cu o Curte Supremă activă și cu o presă în cea mai mare parte independentă.[85] Liberalizarea economică, începută în anii 1990, a creat o mare clasă mijlocie urbană, a transformat India în una din economiile cu cea mai mare creștere din lume⁠(d),[86] și i-a crescut influența geopolitică. Filmele, muzica și învățăturile spirituale indiene sunt din ce în ce mai prezente în cultura globală.[85] India este însă modelată și de sărăcia ce nu pare să dea înapoi, atât în mediul rural cât și în cel urban;[85] de violențe religioase⁠(d) și de castă⁠(d);[87] de insurgențele naxalite de inspirație maoistă⁠(d);[88] și de separatismul din Jammu și Kashmir⁠(d) și în nord-esul Indiei⁠(d).[89] Are dispute teritoriale nerezolvate cu China⁠(d)[90] și cu Pakistan⁠(d).[90] Libertățile democratice susținute ale Indiei sunt unice în rândul națiunilor mai noi din lume; totuși, în ciuda succeselor sale economice recente, libertatea de nevoi pentru populația dezavantajată rămâne un obiectiv neîndeplinit.[91]