Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost locuit în antichitate de triburi ilire. În perioada Imperiului Roman, procesul de cucerire a acestor teritorii, început în perioada Republicii este finalizat și teritoriul este inclus în provinciile romane Iliricum și Dalmația.

După divizarea Imperiului roman între Est și Vest, linia de demarcație între cele două componente trecea pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina.

Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Herțegovina are loc în secolele V-VII, iar cu timpul se vor amesteca cu populația autohtonă (iliri, celți, traco-daci, vlahi) și cu coloniștii romani rămași aici. Începând din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Herțegovina devine obiect de dispută între statele feudale ale sârbilor, croaților și, după 1102 și Regatul Ungariei. Populația locală era în evul mediu majoritar vlahă[1] Vlahii erau organizați în comunități legate de cătunele locuite de aceștia. Karl Kasser a publicat o hartă a familiilor extinse de vlahi din Herțegovina.[2] Prezența vlahilor sârbizați în Bosnia și Herțegovina a fost atestată de John Fine[3], Ilona Czamanska[4], Vuk Karadzic[5]Nenad Moacanin[6] ș.a. Necropolele rămase de la vlahii medievali au fost studiate de Marian Wenzel[7]

Statul feudal bosniac se formează în secolul XII și atinge apogeul în a doua jumătate a secolului XIV, sub regele Tvrtko. După moartea acestuia, în 1391, statul bosniac intră în criză, fiind cucerit în secolul XV de către imperiul otoman. Procesul de cucerire este finalizat în anul 1481.

Stăpânirea otomană a durat până în anul 1878. Semnificativ este faptul că, în această perioadă, mare parte din populația slavă din Bosnia-Herțegovina se convertește la religia islamică. Cu toate acestea pe teritoriul provinciei Bosnia, au rămas populații semnificative creștine, ortodoxe și catolice.

Între 1878-1918, Bosnia-Herțegovina intră în componența Imperiului austro-ungar, ca o provincie administrată împreună de către cele două componente ale Monarhiei.

În anul 1918, Bosnia-Herțegovina intră în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit ulterior Regatul Iugoslaviei). În perioada interbelică Bosnia-Herțegovina este obiect al conflictului dintre sârbi și croați, fiind divizată în anul 1929 între banovina Croației și restul regatului.

În anul 1941 teritoriul Bosniei-Herțegovina este inclus în Statul Independent Croat, creat cu sprijinul Germaniei. Teritoriul Bosniei se transformă într-un spațiu de conflict între forțele germane, croate, monarhiștii sârbi (cetnicii) și partizanii comuniști ai lui Iosip Broz Tito.

La sfârșitul războiului, Bosnia-Herțegovina intră în componența Republicii Populare Federale Iugoslavia (devenită ulterior Republica Socialistă Federală Iugoslavia). Între 1945-1992, Bosnia a cunoscut o perioadă de dezvoltare și de relativă prosperitate.

Destrămarea Iugoslaviei a determinat izbucnirea unui război sângeros în Bosnia-Herțegovina, între 1992 - 1995. Conflictul a fost finalizat în anul 1995, ca urmare a intervenției comunității internaționale prin Acordul de la Dayton. În prezent, Bosnia-Herțegovina a angajat un proces de negocieri cu Uniunea Europeană vizând, pe termen lung integrarea sa în cadrul Uniunii.