Primul proiect în 1855, inginerul francez Thomé de Gaumont propune un tunel între Capul Gris-Nez (Pas-de-Calais) și Capul Eastwear, cu coșuri de aerisire în plină mare și o insulă artificială pe bancul Varnes, care ar fi adăpostit o gară maritimă; 24 ianuarie 1868, crearea "Channel Tunnel Committee", finanțat de familia Rothschild din partea franceză și de lord Richard Grosvenor și Michel Chevalier din partea britanică; 1875, Crearea Societății tunelului submarin dintre Franța și Anglia, deținută de Compania căilor ferate din nord (2/3) și familia Rothschild (1/3); 1875, studiile geologice și sondajele realizate de inginerul Labrousse și geologii Potier și Lapparent concluzionează că tunelul trebuie săpat în stratul de cretă albastră; traseul propus avea 54 km; 21 octombrie 1876, începutul săpăturilor la Sangatte. 18 martie 1883, lucrǎrile sunt întrerupte din partea francezilor, din motive militare. Lungimea galeriilor sǎpate ajunge până la 2026 m pe partea engleză și 1839 m pe partea franceză.Al doilea proiect în 1957, Louis Armand creează GETM (groupement d'étude du tunnel sous la Manche - grupul de studiu al tunelului pe sub Canalul Mânecii), având ca parteneri : Asociația franceză a tunelului mânecii (grup Rothschild), The Channel Tunnel Company (British Railways), Compania canalului Suez, dar și o companie americană, Technical Studies Inc. 1960, partizanii podului lansează SEPM (Société d'étude d'un pont sur la Manche - Soceitatea de studiu al podului peste Canalul Mânecii), prezidată de Jules Moch; 1966, Harold Wilson și Georges Pompidou decid să construiască un tunel. În 1967 este lansat un apel de oferte; 1971, GTM (Grupul tunelului mânecii), format din Asociația franceză a tunelului mânecii (grup Rothschild) și The Channel Tunnel Company (British Railways) este desemnat câștigător; terminarea lucrărilor este prevăzută pentru 1980; 20 octombrie 1972, semnătura primei convenții dintre GTM și guvernele celor două țări; 1973, începerea lucrărilor pe ambele maluri ale Canalului Mânecii; 11 ianuarie 1975, Harold Wilson anunță că guvernul Marii Britanii renunță la proiect din "motive economice"; pe 20 ianuarie 1975 se opresc lucrările; se săpaseră 300m de galerie pe partea franceză și 400m pe partea britanică.Proiectul Rocard în iunie 1981 Michel Rocard, ministrul planificării din Franța, lansează un studiu preliminar privind o legătură feroviară de mare viteză între Franța și Anglia, specificând că finanțarea trebuia asigurată exclusiv din surse private.Proiectul Eurotunnel  Terminalul Dover.20 ianuarie 1986, François Mitterrand și Margaret Thatcher anunță, în cadrul unei întâlniri la Lille, alegerea proiectului de tunel propus de France Manche și Channel Tunnel Group din cele patru proiecte concurente 14 martie 1986, semnarea actelor de concesionare la Cantorbéry; aprilie 1986, crearea Transmanche Link (TML), un consorțiu de 10 întreprinderi, câte 5 din fiecare țară, însărcinate cu construirea tunelului; 13 august 1986, crearea societății Eurotunnel, întreprindere în care France Manche și The Channel Tunnel Group aveau câte 50% din acțiuni. în noiembrie 1986, după o campanie de sondaje geologice desfășurată în timpul verii, se trece la sondarea fundului mării. În paralel se trece la construcția unui puț de acces la Sangatte. Se va realiza un puț de 75 m diametru șu tot atât de adânc. 29 iulie 1987, François Mitterrand și Margaret Thatcher semnează oficial tratatul franco-britanic care autorizează realizarea tunelului. în decembrie 1987, are loc primul foraj pe partea engleză, pe faleza Shakespeare Cliff. 1 decembrie 1990, prima joncțiune a galeriilor franceză și engleză. 27 iulie 1993, arbitraj privind costurile tunelului între Eurotunnel și TML; Eurotunnel se angajează să plătească un avans de 2 miliarde de franci francezi. 10 decembrie 1993, livrarea șantierului către Eurotunnel, care începe testele tehnice; 6 mai 1994, inaugurarea oficială a tunelului Canalului Mânecii.După inaugurare 18 noiembrie 1996: un incendiu al unei navete de camioane în tunel. A condus la închiderea unei părți din tunel timp de o lună și a traficului de marfă timp de 7 luni. Au fost intoxicate cu fum 8 persoane .pe 25 decembrie 2002, 550 de refugiați din câmpul Crucii Roșii de la Sangatte încearcă să emigreze în Marea Britanie parcurgând tunelul pe jos. Împărțiți în două grupuri, ei au reușit să treacă de gardurile terminalului Coquelles și să pătrundă în tunel. 129 de persoane au fost arestate de poliție, unele ajungând la 7 km în interiorul tunelului. Traficul feroviar a fost întrerupt toată noaptea.pe 21 august 2006 incendiul unui camion provoacă închiderea unei părți a tunelului; nu au existat pagube importante;pe 28 aprilie 2007, la ora 8:18, între Folkestone și Capul Gris-Nez a avut loc un cutremur de 4,3° pe scara Richter. Epicentrul s-a situat la 14 km la sud de Dover, la o adâncime de 7,1 km. Traficul feroviar nu a fost afectat, deși tunelul este situat la mai puțin de 10 km de epicentru.Cele patru proiecte concurente

Au fost patru proiecte în cursa pentru realizarea unei legături fixe între Franța și Regatul Unit :

Europont: prevedea construirea unui pod de 37 km susținut de 8 piloni, care urma să folosească tehnici noi, cu traverse lungi de 5000 de metri, suspendate prin cabluri de kevlar; costul estimat era de 60 de miliarde FF; Euroroute: prevedea un ansamblu pod-tunel-pod, cu podurile ducând la 2 insule artificiale legate printr-un tunel feroviar de 38 km; Channel Expressway: proiectul, prezentat în ultimul moment, prevedea construirea de tunele rutiere și feroviare; Eurotunnel: în linii mari, proiectul îl relua pe cel din 1975, cu 2 tunele feroviare și un tunel de serviciu.