Harta care include lacul Qinghai

În timpul dinastiei Han (206 î.Hr.–220 d.Hr.), un număr mare de chinezi Han trăiau în valea Xining la est. [1] În secolul al XVII-lea triburile mongole Oirat și Khalkha au migrat în Qinghai și au devenit cunoscuți ca mongolii Qinghai.[2] În 1724 mongolii Qinghai conduși de Lobzang Danjin s-au răsculat împotriva dinastiei Qing. Împăratul Yongzheng, după ce a înăbușit rebeliunea, a lipsit Qinghai de autonomie și a impus conducerea directă. Deși unii tibetani trăiau în jurul lacului, Qing a menținut divizarea administrativă de pe vremea lui Güshi Khan între regatul din vest al lui Dalai Lama (puțin mai mic decât actuala Regiune Autonomă Tibet) și zonele locuite de tibetani la est. De asemenea Yongzheng a trimis coloniști Manchu și Han pentru a dilua populația mongolă.[3]

În timpul guvernării naționaliste (1928-1949), Han au devenit majoritari în provincia Qinghai, deși musulmanii chinezi (Hui) dominau guvernul.[4] Generalul Kuomintang Ma Bufang (Hui), care a invitat musulmani kazahi,[5] s-a alăturat guvernatorului Qinghai și altor oficiali de rang înalt din Qinghai, precum și naționali în desfășurarea unei ceremonii comune a lacului Kokonuur pentru a se închina Zeului Lacului. În timpul ritualului a fost intonat imnul național chinez și toți participanții s-au închinat în fața Portretului fondatorului Kuomintangului, Sun Yat-sen, precum și în fața Zeului Lacului. Participanții, atât Han, cât și Musulmani, au făcut ofrande zeului.[6]

 

Vedere la lacul Qinghai, 2016

După revoluția chineză din 1949 refugiații din Mișcarea anti-dreapta din anii 1950 s-au stabilit în zona de la vest de lacul Qinghai.[1] După reformele economice chineze din anii 1980 migrația în zonă a crescut, fiind atrasă de noi oportunități de afaceri, și a sporit presiunea asupra mediului. Producția de iarbă proaspătă în județul Gangcha la nord de lac a scăzut de la o medie de 2.057 kg/ha până la 1.271 kg/ha în 1987. În 2001 Administrația de Stat pentru Silvicultură a lansat campania „Retragerea terenurilor cultivate, restaurarea pășunilor” (退耕，还草) și a început confiscarea armelor păstorilor tibetani și mongoli pentru a ocroti gazela lui Przewalski, aflată pe cale de dispariție.[1]

Înainte de anii 1960, 108 râuri de apă dulce se vărsau în lac. În 2003 85% din râuri erau secate la gura de vărsare, inclusiv cel mai mare afluent al lacului, râul Buha. Între 1959 și 1982 nivelul apei scădea cu 10 cm pe an, apoi crescănd cu 10 cm anual între 1983 și 1989, dar a continuat să scadă de atunci. Academia Chineză de Științe a raportat în 1998 că lacul a fost din nou amenințat cu pierderea suprafeței din cauza pășunatului excesiv, a recuperărilor de terenuri și a cauzelor naturale.[7] Suprafața a scăzut cu 11,7% în perioada 1908-2000.[8] În această perioadă zonele mai puțin adânci ale lacului au ieșit la suprafață și numeroase corpuri de apă s-au separat de restul lacului principal. În anii 1960 Lacul Gahai (尕海, Gǎhǎi) de 48,9 km2 a apărut în nord; Lacul Shadao (沙岛, Shādǎo) cu o suprafață de 19,6 km2, la nord-est, și Lacul Haiyan (海晏, Hǎiyàn) de 112,5 km2 au urmat în anii 1980.[9] Încă 96,7 km2 de lac s-au separat în 2004. În plus, de lac s-au separat acum încă o jumătate de duzină de lacuri mici la graniță. Centrul provincial de teledetecție Qinghai a atribuit aceasta scăderii nivelului apei și a deșertificării din regiune. Suprafața lacului s-a micșorat cu 312 km2 în ultimele trei decenii.[10]