Context of Ținutul Secuiesc

Ținutul Secuiesc (în maghiară Székelyföld, în germană Szeklerland, în latină Terra Siculorum) este – în accepțiunea istorico-etnografică – regiunea din partea sud-estică a Transilvaniei, locuită în majoritate de secui (subgrup etnic maghiar cu o conștiință istorică aparte, cu specificități etnografice, respectiv de dialect) și, care cuprinde teritoriile fostelor scaune secuiești. Respectivele teritorii se găsesc actualmente incluse administrativ în județele Alba, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș și Neamț. Colocvial, sub denumirea de Ținutul Secuiesc se înțelege numai teritoriul format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș.

De-a lungul timpului municipiul Târgu Mureș a fost centrul cultural, industrial, economic și de educație al Ținutului Secuiesc. fiind reședința Scaunului Mureș, Comitatului Mureș-Turda, apoi Regiunii Autonome Maghiare, iar în prezent ...Citiţi mai departe

Ținutul Secuiesc (în maghiară Székelyföld, în germană Szeklerland, în latină Terra Siculorum) este – în accepțiunea istorico-etnografică – regiunea din partea sud-estică a Transilvaniei, locuită în majoritate de secui (subgrup etnic maghiar cu o conștiință istorică aparte, cu specificități etnografice, respectiv de dialect) și, care cuprinde teritoriile fostelor scaune secuiești. Respectivele teritorii se găsesc actualmente incluse administrativ în județele Alba, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș și Neamț. Colocvial, sub denumirea de Ținutul Secuiesc se înțelege numai teritoriul format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș.

De-a lungul timpului municipiul Târgu Mureș a fost centrul cultural, industrial, economic și de educație al Ținutului Secuiesc. fiind reședința Scaunului Mureș, Comitatului Mureș-Turda, apoi Regiunii Autonome Maghiare, iar în prezent este reședința județului Mureș și centrul Zonei Metropolitane Târgu Mureș.

More about Ținutul Secuiesc

Istoric
  • Perioada antică

    În secolul I d. Hr. și la începutul secolului al II-lea, pe teritoriul actual al Transilvaniei s-a aflat centrul politic al regatului Dacia. Prezența culturii dacice în sud-estul Transilvaniei este marcată prin descoperiri emblematice cum ar fi tezaurul de la Sâncrăieni (jud. Harghita) sau cetățile dacice de la Covasna (Cetatea Zânelor) sau Jigodin (jud. Harghita).

    Regatul dac condus de Decebal a fost cucerit, după două războaie, în anul 106 d. Hr. de Imperiul Roman sub conducerea împăratului Traian, care a început organizarea noii provincii romane Dacia. Sud-estul Transilvaniei a fost inclus în provinciile Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Moesia și fortificat cu numeroase castre cum ar fi cele de la Inlăceni (Praetoria Augusta) și Sânpaul (jud. Harghita), Brețcu (Angustia) și Olteni (jud. Covasna) sau Brâncovenești și Călugăreni (jud. Mureș).

    Perioada medievală

    Triburile maghiare au intrat în Bazinul Panonic, aflat la vest de interiorul Arcului Carpatic unde este situată Transilvania, spre sfârșitul secolului IX, în anul 896, când s-au stabilit în câmpia Panoniei. La mijlocul secolului al X-lea ei încep cucerirea Transilvaniei unde întâlnesc o puternică rezistență din partea formațiunilor statale conduse de Gelu, Glad și Menumorut.

    ...Citiţi mai departe
    Perioada antică

    În secolul I d. Hr. și la începutul secolului al II-lea, pe teritoriul actual al Transilvaniei s-a aflat centrul politic al regatului Dacia. Prezența culturii dacice în sud-estul Transilvaniei este marcată prin descoperiri emblematice cum ar fi tezaurul de la Sâncrăieni (jud. Harghita) sau cetățile dacice de la Covasna (Cetatea Zânelor) sau Jigodin (jud. Harghita).

    Regatul dac condus de Decebal a fost cucerit, după două războaie, în anul 106 d. Hr. de Imperiul Roman sub conducerea împăratului Traian, care a început organizarea noii provincii romane Dacia. Sud-estul Transilvaniei a fost inclus în provinciile Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Moesia și fortificat cu numeroase castre cum ar fi cele de la Inlăceni (Praetoria Augusta) și Sânpaul (jud. Harghita), Brețcu (Angustia) și Olteni (jud. Covasna) sau Brâncovenești și Călugăreni (jud. Mureș).

    Perioada medievală

    Triburile maghiare au intrat în Bazinul Panonic, aflat la vest de interiorul Arcului Carpatic unde este situată Transilvania, spre sfârșitul secolului IX, în anul 896, când s-au stabilit în câmpia Panoniei. La mijlocul secolului al X-lea ei încep cucerirea Transilvaniei unde întâlnesc o puternică rezistență din partea formațiunilor statale conduse de Gelu, Glad și Menumorut.

     Regele Ștefan I. în Cronica pictată de la Viena

    Ștefan I al Ungariei în anul 996 a devenit regele apostolic al Regatului Ungariei, primind coroana din partea Papei Silvestru al II-lea în anul 1000 în orașul Esztergom.[1] Ca rege creștin a înființat Biserica Ungară, a creștinat populația maghiară în religia catolică și a înființat zece episcopii. Astfel a fost înființată în 1009 Arhidieceza de Alba Iulia, care a condus pe plan religios catolicii din Transilvania. Totodată, Ștefan I a împărțit statul regal în comitate (în maghiară vármegye).[1] În Ardeal au existat în total șapte comitate, dintre care Alba a fost cel mai puternic și pe parcurs a căpătat o hegemonie în regiune. Ungaria a devenit regat patrimonial unde majoritatea terenului era împărțit în proprietăți private.[1]

    Conform cronicarului maghiar Thurocz în 1003 în sud-estul Transilvaniei exista ca formațiune statală ducatul lui Kean, vasal bulgarilor. Regele Ștefan al Ungariei supune acest ducat, autorității maghiare. Kean este alungat și înlocuit cu ruda regelui, Zoltan.[2]

    Prima mențiune documentară privitoare la existența secuilor pe aceste meleaguri datează din anul 1116, secuii fiind amintiți alături de pecenegi ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[3] Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței sudest-transilvane nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131).[3] O altă mențiune a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108 - 1110-1141), datat în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcinată cu transportul sării, cu numele de Scichul.[4]

    Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgraf-ului Heinrich al II-lea de Austria. O altă diplomă din 1217 vorbește despre satul Székelyszáz din Bihor.[5]

    Principatul Transilvaniei Perioada dietelor transilvănene  Târgu Mureș ca Marus Vásárhely pe Harta Iosefină

    Dieta Transilvaniei (maghiară Erdélyi Dieta) a fost organul constituțional și politic pre-parlamentar al Principatului Transilvania, creat în secolul al XVI-lea și format din reprezentanții stărilor celor trei națiuni privilegiate (maghiarii, sașii și secuii)[6] și ai religiilor recepte (romano-catolică, evanghelic-lutherană, reformată și, mai târziu, cea unitariană).[7]

    Dietele ardelenești au fost ținute în mai multe localități, de cele mai multe ori în orașe sau târguri situate în zona centrală a Transilvaniei, pe lângă cele mai importante drumuri, în centre demografice și economice importante.[8] Locul de adunare a stărilor s-a stabilizat într-o oarecare măsură la Alba Iulia numai la sfârșitul secolului al XVI-lea. Până în 1613 în acest sens Târgu Mureșul a ocupat un loc de frunte, fiind al patrulea în ordinea așezărilor gazdă. Orașul a fost locul de întrunire frecventă a stărilor în cele mai tulburi două perioade din istoria Principatului Transilvaniei, adică în epoca de formare a noului stat și în intervalul de criză politică 1658-1661.[9]

    În prezența principelui Ioan Sigismund Zápolya, la 6 ianuarie 1571 dieta de la Târgu Mureș a hotărât adoptarea libertății conștiinței religioase în Transilvania a celor patru confesiuni: romano-catolic, reformat, evanghelic și unitarian. Principele de religie unitariană dorea însă o promovare deosebită a acesteia din urmă. Acest eveniment a constituit o contribuție de dimensiune europeană la instalarea toleranței religioase, model practicat peste secole în Transilvania.[10]

    Masacrul de la Siculeni

    Masacrul de la Siculeni (numit și Siculicidium) a fost o execuție în masă organizată în anul 1764 de armata austriacă împotriva secuilor rebeli, care s-au împotrivit încorporării în nou înființatele regimente grănicerești secuiești ale graniței militare.

    Scaunele secuiești și desființarea lor în 1876 Cele șase Scaune Secuiești (în afara Scaunului Arieș): Scaunul Mureș, Scaunul Odorhei (Tileagd), Scaunul Ciuc, Scaunul Sepsi, Scaunul Chizd și Scaunul Orbai. Cele trei din urmă s-au unit sub nume de "Trei Scaune". Cele șase Scaune Secuiești (în afara Scaunului Arieș): Scaunul Mureș, Scaunul Odorhei (Tileagd), Scaunul Ciuc, Scaunul Sepsi, Scaunul Chizd și Scaunul Orbai. Cele trei din urmă s-au unit sub nume de "Trei Scaune".

    Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[11] Sarcina principală a contingentelor secuiești a constat în consolidarea și apărarea fortificațiilor de graniță (în maghiară gyepű) (aproximativ „palisadă”) numite și "prisăci". În consecință, comunitățile secuiești au fost deplasate treptat, concomitent cu avansarea hotarelor statului maghiar spre estul și sud-estul Transilvaniei.

    Scaunele secuiești au fost unitățile de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania, menționate începând cu deceniul al treilea al secolului al XIV-lea. În 1867 autoritățile maghiare de la Budapesta au decis desființarea scaunelor secuiești, iar în locul lor au fost înființate patru comitate (vármegyék).

    Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, prevedea ca "Scaunele secuiești" să fie una din cele 15 „țări” alcătuitoare ale confederației.

    Scaunele secuiești, existente până în 1876, se întindeau pe mare parte din actualele teritorii ale județelor Covasna și Harghita, precum și în partea de mijloc a actualului județ Mureș; în afara acestei zone, scaunele secuiești cuprindeau și câteva localități din județele Alba și Cluj (între Turda și Vințu de Sus, care țineau în trecut de Scaunul Secuiesc al Arieșului), trei comune din județul Neamț (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean și Dămuc) și o comună din județul Bacău (Ghimeș-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din 1968 în cele două județe moldovene.

    Scaunele secuiești, inițial șapte la număr, apoi cinci (prin constituirea celor Trei Scaune în unul singur), au fost desființate în anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului Ungariei, în sensul extinderii organizării comitatelor la nivelul întregii țări. Teritoriul fostelor scaune secuiești nu are în prezent un statut administrativ deosebit de mulțimea de ținuturi istorice românești, deci are administrație publică de tip județean.[12]

    Perioada postbelică Regiunea Autonomă maghiară Martie 1990


    La data de 10 februarie 1990 la Târgu Mureș aproape 100 000 maghiari[13] au participat la un marș al tăcerii, ținând în mână o carte și o lumânare. Participanții cereau reînființarea Universității Bolyai din Cluj, reorganizarea rețelei de școli cu predare în limba maghiară, dreptul de a folosi liber limba maghiară[14] și retrocedarea imobilelor confiscate de autoritățile comuniste.

    În martie 1990, a apărut o inscripție în limba maghiară pe o farmacie din Cartierul Tudor și a fost organizată prima comemorare post-comunistă, liberă a Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, cu însemnele comunității și drapele ungare.[15]

    Comunitatea maghiară a simțit euforia libertății cauzată de căderea regimului național comunist, în care drepturile colective au fost șterse, și a crezut că a sosit timpul pentru redobândirea drepturilor pierdute. Pe cealaltă parte, comunitatea română din Târgu Mureș erau nemulțumită de unele schimbările apărute, și de unele revendicări ale etnicilor maghiari.[16] Astfel, evenimentele au degenerat rapid, pe fondul contra-manifestațiilor organizate de români, soldate cu ciocniri de stradă între români și maghiari în 19 și 20 martie. În ambele grupări din Centru, separați de un cordon de polițiști, au existat lideri care au lansat îndemnuri provocatoare.

    La conflictul izbucnit au participat pe lângă românii din Târgu Mureș, și țărani români din satele de pe Valea Gurghiului, veniți organizate cu autobuzele și înarmați cu bâte și unelte agricole la îndemnarea preoților ortodocși. Pe de altă parte, în conflict au intervenit și localnici maghiari de pe Valea Nirajului, care au incendiat autobuzele cu care veniseră țăranii din Ibănești sau Hodac și țiganii.[15]

    Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, evenimentele din martie 1990 s-au soldat cu 278 de victime.[15]

    ^ a b c Glatz Ferenc: História, Szent István vármegyéi (06.09.2012) ^ A.D. Xenopol, Istoria Romanilor din Dacia Traiana, Iasi, 1888, p. 480. ^ a b Edgar Hösch ș.a. (ed.), Lexikon zur Geschichte Südosteuropas, Wien-Köln-Weimar 2004, p. 675 ^ Hermann Gusztáv Mihály, Secuii, Miercurea Ciuc, 2009, p. 19 ^ "...Bichorienses de centorionatu Sceculzaz, et horum praecipue Tenkeu de villa Ebey impetierunt quendam liberum hominem, nomine Deum, dicentes, quod eorum esset conciuis." ^ Unio Trium Nationum ^ Vezi religiile recepte pe Diploma Lopoldină: click aici[nefuncțională] ^ Adatbank.transindex.ro: Az erdélyi fejedelemség társadalmi tényezői (09.12.2012) ^ hu Zsolt, Simon. Országgyűlések Marosvásárhelyen. Marosvásárhely történetéből. Vol. I. Târgu Mureș, Editura Mentor, 2007, p. 38-50 ^ „Mureș.ro: Istoria orașului Târgu Mureș”. Arhivat din original la 9 noiembrie 2013. Accesat în 12 ianuarie 2014.  ^ Edgar Hösch ș.a. (ed.), Lexikon zur Geschichte Südosteuropas, Wien-Köln-Weimar 2004, p. 675. ^ „UDMR așteaptă Autonomia Ținutului Secuiesc până în 2012”. România Liberă. 20 octombrie 2010. Arhivat din original la 25 octombrie 2010. Accesat în 23 decembrie 2010.  ^ „Hír 24: A Securitate szervezte? (09.12.2012)”. Arhivat din original la 8 mai 2013. Accesat în 12 ianuarie 2014.  ^ „Nyugati Jelen: Fekete március 20. évfordulója”. 10 martie 2010. Accesat în 9 decembrie 2012.  ^ a b c Hotnews: Doua decenii de la o pagina neagra de istorie - conflictul interetnic de la Targu Mures, 19 februarie 2010 (09.12.2012) ^ Maszol.ro: A szabadság terhe – fekete március történészszemmel (09.12.2012)
    Read less

Where can you sleep near Ținutul Secuiesc ?

Booking.com
487.370 visits in total, 9.187 Points of interest, 404 Destinations, 3 visits today.