Almohad Caliphate

Dinastia almohadă (berberă Imweḥḥden, din arabă الموحدون, transliterat al-Muwaḥḥidun, “monoteiștii” sau “unitarienii”) a fost o dinastie musulmană marocană fondată în secolul al XII-lea care a dus la înființarea unui stat berber în regiunea Tinmel în munții Atlas, în jurul anilor 1120. Mișcarea a fost începută de Ibn Tumart din tribul Masmuda, urmat de Abd al-Mu’min al-Gumi între anii 1130 și 1163, când acesta a murit; almohazii i-au învins pe almoravizi, extinzându-și aria de influență peste tot Magrebul. Andaluzia a avut aceeași soartă sub dinastia almoravidă ca și Africa. Almohazii au dominat peninsula Iberică până în 1212 atunci când Muhammad III “al-Nasir” (1199-1214) a fost învins în bătălia de la Las Navas de Tolosa din Sierra Morena de o alianță a prinților creștini din Aragon, Navarre și Portugalia. Aproape toate puterile maure din peninsula Iberică s-au pierdut, inclusiv orașele Cordoba și Sevillia care vor fi câștigate de creștini în 1236 și 1248. Almohazii au continuat să domine Africa până când pierderea de teritorii datorată revoltei triburilor și a districtelor a înlesnit ridicarea la putere a inamicilor lor cei mai de temut, dinastia marinidă în 1215. Ultimul descendent al dinastiei, Idris al-Wathiq, și-a exersat puterea asupra orașului Marrakesh, acolo unde va fi și omorât de către un sclav în anul 1269; dinastia marinidă va ocupa Marrakesh-ul, punând astfel capăt dominației almohade din vestul Magrebului.